Sănătatea mintală, cercetare și fotografie

  Evenimentele neprevăzute îți dau ocazia, chiar necesitatea să reconfigurezi percepția lumii. Dacă evenimentele neprevăzute au și semnificație negativă deja par un dezastru. Îți trebuie timp și experiență anterioară ca să-ți dai seama că exagerezi. Este din acel moment când mintea depune eforturi să acționeze pentru a transformă negativul în ceva pozitiv. Se poate întâmpl ă  doar prin recrearea universului interior, schimbarea așteptărilor, remodelarea prezentului și acomodarea cu noul.  Conștientizezi mai mult abilitățile personle și resursele interioare, valorile. În cel mai bun caz se renunță la anumite activități, chiar persoane care nu sunt benefice.  Da,confruntarea cu o situație neplăcută îți poate oferi curaj în a te lansa înr-o astfel de posibilitate și chiar acțiune. Nu menționez reziliența pentru că este un concept perpetuu expus redefinirii. Prietenii  au devenit  utilitari în mare parte. Dacă nu mai aveți activități comune, uitarea, cel puțin în aparență intervine brus

  Aceasta va fi o  recenzie atipic ă   (totuși, cu greu aș numi-o recenzie) prin ilustrare de pagini de carte considerate semnificative. O femeie merge la o întâlnire oarbă cu același bărbat de două ori, la distanță de ani, în 2 regiuni diferite.  Carieră unui cântăreț își schimbă direcția atunci când întră într-o audiție greșită.  Un soț îi dă soției sale un cadou neașteptat după ce ea visează în mod repetat la același lucru ....  Carl Jung a fost cel care a inventat termenul „sincronicitate” pentru acele coincidențe ciudate, când evenimentele par să conspire pentru a ne spune ceva, pentru a ne învăța ceva nou, pentru a ne schimba viața. Suntem personaje dintr-o poveste grandioasă și misterioasă? Cum identificăm aceste coincidențe ca fiind ceva special? Cum le recunoaștem semnificația și le folosim ca puncte de cotitură spre o poveste de viață mai semnificativă?  În „Nu există accidente”, psihoterapeutul jungian Robert H. Hopcke explorează natura conștiinței umane și rolul sincronicit

  Vara este un extaz tmporar în labirintul timpului. Un climax al simțurilor atunci când totul pare că se usucă. Dar, ca multe altele, trece, este gândul care liniștește o ființă mai degrabă pluvială decât solară. Dar acum, când când curge cerul cu norii lui translucizi intrezaresti întrebări demult neadresate sau poate niciodată. Nu aștept răspuns decât la una. De fiecare dată când plouă mă gândesc „oare ce curge de sus odată cu apa? Care este misterul cerului și al norilor și ce se află acolo sus unde privirea mea se urcă adesea. Mi se va dezvălui și mie sau doar inițiaților celești? Adică?!, se intreabă o parte de creier din mintea din mintea mea. Oh, metamintea? Fără elucubrații din acestea, acum. Altădată.. Misterul? Este o fantasmagorie a minții și o fascinație universală. Doar eu și fiecare putem să-l construim și-l susținem doar atât cât nu ne înfricoșează incertitudinea.

Juca m jocul ăsta început cu un „Sesam, deschide-te!” Sesam, deschide-te cărărilor între care înoată liniștea ca-ntr-un bazin buretos zbuciumat de valuri de nu-mă-uita! Sesam, deschide-te cararilor trata te cu licori magice care să împăturească drumul ăsta în nesfârșituri de nedescris! Sesam, deschide-te tuturor aiurelilor cu veleități de gânduri răscoapte în toamna lui niciodată ca acum, niciodată prea tarziu ! Pe jocul ăsta nu-l juca m unul pentru altul. Nu mă jucam de dragul degetelor tale lungite pe ferestra picurată Nu mă joc pentru câte șiroiri de ape o să ne cuprindă și o să ne surprindă. Nu te joci de dragul inflorescențelor mele faciale și interioare Nu te joci pentru ca sandalele mele să deseneze pași impresionați drumului acestuia. Pe jocul acesta îl jucăm de dragul nebuniei cu iluzii zgârie-nori a lumii ce o să o naștem. Nu ai mai visat demult.Nici eu. Fiindcă visele noastre sunt acum povești de adormit copiii și jocuri de-a"Sesam, deschide-te!"

Am aflat că  spiritele gregare se adună cu încântarea și rapiditatea copiilor mici atunci când primesc ceva dulce. Ceilați nu mai contează, sunt în minoritate oricum. Iată că eu sunt mai mult introverită decât extravertită (vezi chestionarul personalității Big Five pentru clarificări). Despre incluziune nici nu mai vorbim de pea multe ori. Responsabilitățile se pasează altora cu nonșalanță leneșă, uneori. Nu mai oferi explicații care nu sunt de interesul nimănui, dacă o faci. Nici opiniile din partea altora să nu te intereseze. Nu știu, nu pot, nu "au timp" sau nu le pasă. Nu te întrista. Nu insistă și nu le aminti pentru că într-o doară o să primești vreun semn plictisit, un răspuns minor pe măsura interesului și capacității lor. Totuși, viața este frumoasă și valoroasă dacă decizi să observi și să îți concentrezi atenția asupra lucrurilor simple, uneori banale și oamenilor frumoși (Oh, știu că sună ca un patetic clișeu). Întoarce-te spre tine însuți mai bine și aminte

  Ce an! Conștientizare. Revizie generală a valorilor. Ce am făcut, ce nu am făcut. Ce dorec să mai fac și ce nu dorec să mai fac. Trasul sforilor. În epoca Victoriană, a Burbonilor, a lui Montesquieu și Aceasta. O activitate atemporală și inter-culturală. Relațiile inter-umane, mai mult o paradă a conflictelor interioare și sociale mascate cu mici efuziuni de exaltare- atașare. “ Nu am timp” a devenit devenit expresie rostită c a un elogiu al oamenilor ocupați. Ce teatru! Totul se întâmplă tacit și nimeni nu vorbește despre asta. Laudele se preling pe fondul intuirii consecințelor avantajoase ale egoului complimentat. Uneori sunt goale, formă fără fond, dar de nerefuzat. Le accepți din inerție mai mult cum și mulțumești, de altfel. Că printre jucători se află prieteni sau “prieteni”, superiori, niciodată nu este compromisă eticheta. Pot există excepții, desigur. Numai tu dacă nu joci după regulule jocului. Și mai ales dacă nu-ți dai seama că este doar un.. Joc. Din no

  În primul rând, cititorule, acesta nu va fi un articol despre  relații și atașament.   Î ți urez un clișeic, dar plin de semnificație (cred) "La mulți ani cum dorești!" Pentru că aminteam de clișee, ai grijă ce dorești pentru că s-ar putea să se îndeplinească. Articolul acesta nu va fi, cum poate te-ai fi așteptat, despre ce documentează cerecetarea despre acest subiect. Nu admit că este numeroasă și nici de calitate cercetarea pentru acest subiect, astfel încât nu m-am complicat cu listarea. Cine, cum și ce cadouri dăruiește? Cu alte cuvinte, nu voi detalia despre cum tipurile de personalitate îți pot influența predispoziția pentru cât va costă cadoul și câte vor fi. Nu-ți sugerez să te etichetezi în vreo catgorie și nici să încerci să îndeplineșți profeția predictivă a sărbătorilor. De altfel, mi se pare că unele cercetări nu au decât o miză descriptivă și cam atât, despre care mai spuneam că nu intru-n detalii. Titlul nu este o întrebare personală, ci mai degrabă o

  1 decembrie, Crăciunul care va urma și frigul. Amorțesc gândurile și intențiile, dar nu și trecutul. Se instalează o dispoziție fals depresivă. Este perioada în care stăm agățați de amintiri mai mult decât alte dăți într-o melancolie desuetă care poate că niciunde nu va duce. Fapte istorice mărețe care s-au întâmplat în trecut te judecă acum, se pare. Ce ai făcut cu ce ai avut sau ce nu ai făcut cu ce ai avut sau nu ai avut? Pripește grandoarea de atunci în memoria unora,poate prezentă încă, dar și întunericul pentru alții. O bunăstare provizorie de la luminițele aprinse în toată umea ( oare și în sine?) se instalează involuntar. Totul parcă vrea să  absoarbă către exterior, departe de replierea în sine. Totul pare că te te recheamă într-un tratat de aerobic temporal mai lin și mai blând sau de o duritate acută mai mult decat ai simțit vreodată. Luminile sunt peste tot

  Neîncrederea în semeni și colaborarea dificilă se spune că este o caracteristică a românilor având precum “cauză” și istoria. Observ în  jurul meu atitudinile persoanelor mai culte/ mai puțin culte  fraze de umor negru ofensator la adresa celorlalți, nu a situațiilor. Nicidecum  ironie/ autoironie. Neîncredere generalizată. Mi-am spus “suntem o societate destul de cinică”. Nu atribui această caracteistică doar românilor. Debutul "studierii" cinismului a fost în Grecia antică, dar acolo cinismul a avut sensul cunoașterii.Să nu încercăm a-i analiză pe americani. Totuși, se remarcă un caz anecdotic cu implicații majore istorice și culturale. La 24 ianuarie 1536, Henric al VIII-lea a fost aruncat de pe cal în timpul unui turneu. Accidentul l-a făcut să-și piardă cunoștința timp de câteva ore și s-a soldat cu răni grave și probleme de sănătate pentru tot restul vieții. Mai mult decât atât, conform înregistrărilor istorice, accidentul a dus la schimbări majore în caracteru

Să revezi locuri de odată unde o parte din tine s-a născut este tulburător sau nu chiar. Privești prin lentilele crăpate sau modelate de timp prezentul .  Întrebarea vine imediat. Ceea ce regăsești este parte din sinele actual sau trecut?Sau un amalgam de lumini și umbre confundate despre care nimeni nu mai știe nimic, dar pe care numai tu le redescoperi. “ Ai grijă la ce te aștepți (gândești) pentru că s-ar putea să ți se întâmple!” spune o veche zicală. Eu aș contrazice-o cu “ai grijă la ce te aștepți pentru că s-ar putea să nu ți se întâmple”. În ce privește așteptările negative este cu mult mai satisfăcător să gândești astfel. O  întâmplare  ciudat ă La masa din spatele mesei unde eram așezată era un grup care discuta bussiness. Dacă aveam atunci dispoziția și interesul pentru un astfel de subiect și discuție (mă rog, vorbea o singură persoană și alta gesticula afirmativ din cap, a treia anunțase că se duce la magazin) care nu-mi este cu totul străin, sigur mi-ar fi părut c

  Merită să repetăm faptul că ceea ce face viața posibil de tr ă it este capacitatea si dorința noastră – de a ne deplasa prin lume cu mirare. Cel mai minunat lucru despre mirare este că nu cunoaște nicio scară, nicio clasă, nicio categorie - poate fi găsită într-o mușcata sau într-o galaxie, în sunetul unui pârâu sau în Variațiunile lui Goldberg. „O frunză de iarbă nu este mai puțin decât munca de călătorie a stelelor” , a scris Walt Whitman, veșnicul patron al minunării. Mirarea, la urma urmei, este ceea ce căutăm atunci când căutăm și cea mai bogată recompensă pentru a învăța cum să privim . G.K. Chesterton știa acest lucru când, în minunata sa meditație asupra păpădiei și a sensului vieții , a observat că obiectul vieții creatoare, al vieții pline, este să sape după „răsăritul scufundat al minunării”. Dylan Thomas știa asta recunoașterea faptului că „copiii cu mirare care privesc stelele, scopul și sfârșitul” . Rachel Carson știa asta când a insistat că cel mai mare cadou pe ca

*  Lumea modernă crede că poate construi ceva durabil, chiar măreț rapid: investind puțin timp și efort. Degringolada în are se învarte indusă în eroare de “noutățile” care îi captează atenția zilnic sau la secundă chiar,  a adus-o poate în această stare de fapt. Dar, toate-s vechi și noi sunt toate, poate în altă formă doar. Poate că “fake news” este parodia epocii în care trăiește această…. modernitate. ** Este o experiență și aceea de a trăi și asista ne întamplarea și a persista în această stare de fapt. Nu recomand nimănui decât atât cât ar menține încrederea în unii oameni ca apoi să se infirme. P oți să nu iei "totul chiar atât de în serios" și ai trecut.. pe lângă. *** Atunci când accepți coordonarea unui proiect care nu prea mai funcționează îți asumi lucrul overload de la început. De ce? Poate din încrederea (sau iluzia) că lucrurile se vor schimba, adică oamenii vor deveni/ tu vei face ca ei să devină mai responsabili, mai conștienți de în ce s-au implicat. Dar c