Singura certitudine univocă este că plouă sau că a plouat. Ploaia îndelungată îți instalează beția cea mai inofensivă. Dacă o accepți, te recunoști diferit. Apoi, lacurile și bălțile îți oglindesc adâncurile, temerile și reușitele, dar nu acelea performative de care lumea e beată și bolnavă. Ceva aproape indescifrabil care pare că nici nu există.Dar ploaia îl revelează. Este posibil că toamna să-și piardă sensul și conținutul vreodată? Să se confunde și suprapună cu golul crengilor dintr-un târziu? Poate să nu se mai regăsească în interior și-n amintirile reclamate existenței și-n așteptările viitorului? Ce se întâmplă atunci? Poate este o schimbare obligată de sine sau de pustiul haosului. Dar, nu. Este poate amplasrea într-un unghi cu vizibilitate scăzută a grămezilor de vegetație căzute, a tristeții reinventate pentru chemarea speranței, a posibilului viitor. Și știi că toamna poate nu și-a pierdut sensul.
Acesta este un articol în principal despre controversatul ( nu știu dacă mai este și acum) Halloween cu clișeele posibile asumate. Deci dacă te interesează, cititor/cititoare, o informare evidence based. Îmi amintesc cum paginile promovatoare ale religiei şi tradiţiilor româneşti manifestau isterie aproape cu valenţe psihotice abundând încă de câteva zile înainte în articole care deplângeau biata noastră ţară care s- a dat pe mâna necuratului de tot, alegând să sărbatorească moartea, nu viaţa. Tu cum percepi fenomenul “halloween” ? · frică, amuzament, · ocazia de joacă, de disociere voluntară temporară, de “schimbare” de identitate temporar, · surpriză la constatarea isteriei colective şi poate amuzament din nou, ocazia de a parcurge istoria binelui și a răului ome...