Sănătatea mintală, cercetare și fotografie

  Un nou studiu contestă credința tradițională despre suprimarea gândurilor negative și bunăstarea mintală. Cercetătorii au instruit participanții să suprime fricile și ingrijorarile, observând că aceste gânduri au devenit mai puțin vii și sănătatea mintală a participanților s-a îmbunătățit. Un studiu de la Universitatea din Cambridge a constatat că suprimarea gândurilor de frică le-a redus intensitatea și a îmbunătățit sănătatea mintală a participanților. Contrar credințelor clinice predominante, suprimarea gândurilor de frică nu a dus la revenirea lor intensificată. În special, participanții care au practicat tehnica de suprimare a gândurilor dincolo de studiu au continuat să vadă beneficii în sănătatea lor mintală. Cu toții suntem familiarizați cu ideea freudiană că dacă ne suprimăm sentimentele sau gândurile, atunci aceste gânduri rămân în inconștientul nostru, influențându-ne comportamentul și bunăstarea în mod negativ. Anxietatea, stresul posttraumatic și depresia au crescu

   Sau complexul salvatorului este o stare de spirit în care un individ are o convingere că este destinat, ales, eventual de divinitate  să devină un salvator. Comunitatea il valorifică astfel. Termenul se referă și la o stare de spirit în care un individ crede că este responsabil pentru salvarea sau asistarea altora. Termenul "complex de mesia" nu este abordat în Manualul de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mintale , deoarece nu este recunoscut ca o tulburare diagnosticabilă.  Cu toate acestea, simptomele tulburării se aseamănă foarte mult cu cele găsite la indivizi care suferă de iluzii de grandoare sau care au imagini de sine grandioase care se îndreaptă către delir. Mai specific s-a identificat ca o categorie de iluzii religioase, care se referă la credințeputernice care cauzează suferință sau dizabilitate. Complexul mesia este cel mai frecvent raportat la pacienții care suferă de tulburare bipolară și schizofrenie. Când un complex mesia se manifestă în interiorul

  Sursa imaginii: https://www.news-medical.net/health/Transcranial-Magnetic-Stimulation-Therapy-for-Depression.aspx Stimularea magnetică transcraniană repetitivă (rTMS) este o metodă neinvazivă de stimulare a creierului recent dezvoltată pentru tratamentul tulburărilor psihiatrice și neurologice. Deși mecanismul său exact de acțiune nu este încă clar, dovezile actuale indică rolul său în cauzarea inhibiției și excitației pe termen lung a neuronilor în anumite zone ale creierului. Pe măsură ce dovezile cresc în mod constant în favoarea rTMS ca instrument terapeutic; este necesar să se elaboreze protocoale standardizate pentru administrarea acestuia. Nu s-au raportat efecte secundare grave ale rTMS, deși utilizarea sa este restricționată la cei care au implanturi magnetice sau evenimente adverse neurologice sau cardiace recente. Dintre toate indicațiile psihiatrice ale rTMS, dovezile sunt cele mai solide pentru tratamentul depresiei unipolare refractare. STIMULARE MAGNETICĂ TRANSCRANIANĂ

  "Nu am timp" a devenit o scuză și aproape o mantră  națională (poate și mondială), cuvinte acceptate și rostite cu abnegație sau tacit, cu imens ă  relaxare. Rea mintește-mi că m-am născut deci să trăiesc. Rea mintește-mi că proiectele cuiva despre mine sunt proiectele cuiva, nu ale mele. Rea mintește-mi să fiu eu însumi, nu copia altcuiva. Oricum, nu pot fi altcineva. Rea mintește-ti  să faci ceea ce  ai promis, să nu creezi/ai false așteptări. Să ne amintim  să nu ne temem de ceea de ceea ce nu  s-a întâmplat  încă.  Să nu credem întotdeauna că odată tot se va întâmpla imposibilul.   Se întâmplă multe și nu se întâmplă multe. Uneori, nu se    întâmplă nimic. Alteori doar crezi asta.

  Ascult ă  o parte din articol. https://soundcloud.com/user-369890830/la-mare-la-soare-cu-dismorfofobia?si=c7ff8667249d4e78a7460711bb40a1ef&utm_source=clipboard&utm_medium=text&utm_campaign=social_sharing Îți propun un exercițiu care nu știu sigur cât de dificil îți va părea, cititorule: Imaginează-ţi  că mergi pe drum.. traseul obişnuit, şi eşti sigur(ă)  că toţi oamenii pe care-i întâlneşți iți privesc cu critică şi dezgust cicatricile de pe gât  care sunt doar  în  mintea ta, dar tu  ştii sigur că ele există. Gât, pe care ţi-l  ascunzi permanent sub un şal chiar şi pe 35 de grade celsius. Oglind o eviţi ooh,, demult,, de când ai făcut descoperirea care-ţi fură nopţile.  N-are sens,. îţi spui   că ei văd totul şi râd în sinea lor de tine. Cine sunt ei ? Aproape nişte străini, desigur, orice persoană care trece pe stradă. Prieteni nu prea ai. Visezi în fiecare noapte când reuşeşti  să adormi, acelaşi vis: teroarea de a două zi. Dar până când oare? Nu vrem să ştim răspunsu

  Imag.: Freepik Când ai citit ultima dată un articol în presă despre un eveniment negativ care ar avea drept “cauze” (așa ți s-a comunicat/ ți s-a indus) în spate personaje cu posibile tulburări mintale? Nu doar articole , ci si video cu informa ț ii eronate exist ă -n social media . Mass-media este adesea identificată că fiind parțial responsabilă pentru creșterea stigmatizării tulburărilor mintale prin reprezentările lor focalizate negativ. Pentru mulți ani, programele de formare au educat jurnaliștii despre cum să raporteze boli mintale pentru a reduce stigmatizarea. Ziarele au a fost un instrument semnificativ de diseminare publică, dar în mod obișnuit stigmatizează persoanele cu boli mintale, așa cum s-a arătat prin analize în Australia (Huang și Priebe, 2003), Brazilia (Bonilha Dubugras și colab., 2011), Canada (Stuart, 2003), Croația (Rukavina și colab., 2010), Germania (Nowack și colab., 2011), Italia (Magliano și colab., 2011) etc. Multe programe de jurnalism universi

  Merită să repetăm faptul că ceea ce face viața posibil de tr ă it este capacitatea si dorința noastră – de a ne deplasa prin lume cu mirare. Cel mai minunat lucru despre mirare este că nu cunoaște nicio scară, nicio clasă, nicio categorie - poate fi găsită într-o mușcata sau într-o galaxie, în sunetul unui pârâu sau în Variațiunile lui Goldberg. „O frunză de iarbă nu este mai puțin decât munca de călătorie a stelelor” , a scris Walt Whitman, veșnicul patron al minunării. Mirarea, la urma urmei, este ceea ce căutăm atunci când căutăm și cea mai bogată recompensă pentru a învăța cum să privim . G.K. Chesterton știa acest lucru când, în minunata sa meditație asupra păpădiei și a sensului vieții , a observat că obiectul vieții creatoare, al vieții pline, este să sape după „răsăritul scufundat al minunării”. Dylan Thomas știa asta recunoașterea faptului că „copiii cu mirare care privesc stelele, scopul și sfârșitul” . Rachel Carson știa asta când a insistat că cel mai mare cadou pe ca