Această vizită a tărâmului maritim a fost de data aceasta învolburată de senzaţii și emoții complicate,asemenea unui val. Ca de obicei mi-am structurat experiența prin fotografie și filmări deși exista cercetări care au concluzionat că momentul fotografiat nu rămâne în memorie fidel. La mine nu se-ntâmplă asta/ nu s-a întâmplat până acum. Am plecat cu soarele în și pe fata și am continuat să merg astfel tot drumul. Un soare care-ţi usucă epiderma şi-ţi generează o sete care poate fi satisfăcută doar prin litri de apă rece. Nu mai menționez urmările și nici alte aspecte negative pentru că nu acesta este scopul articolului. Nu sunt o persoană optimistă , dar nici pesimista nu sunt. Pe drum, mi-am relaxat privirea în câmpurile istacojii și parcă senzația de arşiţă s-a mai domolit (distragerea atenţiei, da). Păsările care traversau cerul mult prea repede pentru a fi surprinse chiar și cu privirea. M-am regăsit în tendinţa mea de a fi matinală. Acum, a fost cea mai bună...
Cititorule, aici găsești noutăți din cercetarea sănătății mintale, fotografie proprie și impresii din călătorii.