Like!

Emily Dickinson despre reziliență



Cum supraviețuim?

Care este acea flacără  care se aprinde pâlpâind în camera sumbră și întunecată a ființei noastre atunci când ceva de importanță vitală s-a pierdut? 

„Toate necazurile tale s-au risipit dacă nu ai învățat încă cum să fii nenorocit”, spune intuiția atemporală a lui Seneca asupra cheii rezistenței ldin antichitate, reținută de știința socială contemporană care constată că răul psihologic este cel mai semnificativ predictor al triumfului asupra stării de bine și a succesului în viață. "Numai în măsura în care ne expunem din nou la anihilare, putem descoperi ce e indestructibil la noi", a afirmat profesoara budistă tibetană Pema Chödrön.  

Pierderea apare în fiecare viață umană. Gradul de acceptare și abilitatea cu care ne adaptăm la coborârea bruscă a „întunericului”  ca să împrumut termenul pe care William James l-a împrumutat de la (Margaret Fuller), „modul de acceptare a universului nostru” - poate fi cea bună măsură de trai.

Asta abordează Emily Dickinson într-o poezie uimitoare fără titlu, cu primul rând „Ne-am obișnuit cu întunericul”, compusă într-o perioadă de pierdere personală și transformare pentru Dickinson, în timpul Războiului Civil. Inclusiv în 

Volumul lui Emily Dickinson este transpus în scurtmetraj.


We grow accustomed to the Dark —
When Light is put away —
As when the Neighbor holds the Lamp
To witness her Good bye —
A Moment — We Uncertain step
For newness of the night —
Then — fit our Vision to the Dark —
And meet the Road — erect —
And so of larger — Darknesses —
Those Evenings of the Brain —
When not a Moon disclose a sign —
Or Star — come out — within —
The Bravest — grope a little —
And sometimes hit a Tree
Directly in the Forehead —
But as they learn to see —
Either the Darkness alters —
Or something in the sight
Adjusts itself to Midnight —
And Life steps almost straight.”


https://www.solutionsforresilience.com/emily-dickinson-poem/



Comentarii