Sănătatea mintală, cercetare și fotografie

    Ajung în parc și rapid văd vreo 2 grupuri de copii cam de clasa primară care probabil că în ziua liberă de la școală (greve, greve) veniseră cu profesorii la iarbă verde, aer curat . Venisem pentru liniște, dar parcă era o zi a copiilor sărbătorită în avans. Nu mi-a displăcut deloc. Copaci verzi halucinanți, o aromă de verde (facem abstracție că o motocoasa se auzea în fundal). Cobor și apoi urc și iar cobor  și  iar urc âteva platforme înclinate pe care le-am preferat (să spunem așa conform iluziei liberului arbitru) treptelor  care abia acum, în memorie, mi se  par multe). Ajung pe malul lacului. Un vânt ușor îmi brăzdează fața și o priveliște m-a făcut și mai prezentă decât eram. Pe lângă bărci și vapoare am zărit niște…. rațe. Bineînțeles că Olympus al meu abia le aștepta. Câteva cadre surprinse cu ceva răbdare. După un timp, si grupul de copii a ajuns să vadă cu mare mirare și încântare rațele, exclamând.. M-am bucurat că încă mai au simțurile vivace. S-a îndepărtat m

  Subiectul  acestor rânduri este foarte puțin romantic, contrar a ceea ce  ar putea sugera titlul, Debussy sau imaginea. Nu sunt un om pro-forma. Nu fac lucrurile pro-forma.Nu-mi plac formalitățile și nici oamenii care le înconjoară. Fac ceea ce fac pentru că îmi place fără să aspir cu interes la statut sau glorie, fără pedanterie. Interacțiunile și interlocutorii mi  le  aleg singură. Desigur că există și imprevizibil. Este atât de greu să fii simplu, dar eu încerc sa fiu.   Discreția nu este contagioasă, spunea Cioran și nu doar el. Nu poate exista o pandemie de discreție, de indiscreție și paradă, da, insa nu i se recunoaste nocivitatea  potențială , desigur. Efecte negative există deja dacă privim atent sau nici chiar atât de atent în jur. A fi discret înseamnă a lasă loc misterului să te înconjoare fără să respingă. Înseamnă și a nu intra brusc în conștiința cuiva ci a lasă/invita la descoperire. Aici ai putea crede că sunt naivă. Cine mai are timp să facă asta? Cine are. Unii oa

  De un an de zile sau mai mult de atât observ că abundă în media podcast-urile și materialele video pe Zoom cu informații despre cum să faci că să-ți fie mai bine pe fondul îngrijorării, respectiv al evenimentelor adverse. Nu le consider inutile în sine, ci doar prin modul în care se practică. Un fel de self help   mediat de others help. Mesajul ar suna cam a ș a: Spune-mi tu cum să mă ajut eu pe mine. Abundă materialele și oportunismul care oferă iluzia unui ajutor garantat. Se mai strecoară uneori și mesajul “cunoaște-te pe tine”, dar într-un sens la fel de vag ca un dicton din secole demult trecute. Nu mă mai stupefiaz ă  acest fapt, ci exprimarea unor astfel de “speciai ș ti” din fața ecranului care transmit informațiile “cât mai simplu ca înțelegeți toți”. Că și cum am fi o masă omogenă de oameni aproape identici cu caracteristici identice. Prin urmare se utilizează concepte specifice sau asocieri neurosihologice, dar sunt transmise în ….limbaj comun. Parcă există o teamă de a co