Reflecții sub lumina lunii

 

Subiectul  acestor rânduri este foarte puțin romantic, contrar a ceea ce  ar putea sugera titlul, Debussy sau imaginea.

Nu sunt un om pro-forma. Nu fac lucrurile pro-forma.Nu-mi plac formalitățile și nici oamenii care le înconjoară. Fac ceea ce fac pentru că îmi place fără să aspir cu interes la statut sau glorie, fără pedanterie. Interacțiunile și interlocutorii mi le aleg singură. Desigur că există și imprevizibil.

Este atât de greu să fii simplu, dar eu încerc sa fiu.

 

Discreția nu este contagioasă, spunea Cioran și nu doar el. Nu poate exista o pandemie de discreție, de indiscreție și paradă, da, insa nu i se recunoaste nocivitatea potențială, desigur. Efecte negative există deja dacă privim atent sau nici chiar atât de atent în jur. A fi discret înseamnă a lasă loc misterului să te înconjoare fără să respingă. Înseamnă și a nu intra brusc în conștiința cuiva ci a lasă/invita la descoperire. Aici ai putea crede că sunt naivă. Cine mai are timp să facă asta? Cine are.

Unii oameni livrează ce-i mai semnificativ despre ei, începând cu familia din care provin etc.Nu discut aici trasaturi de personalitate care predispun la un astfel de comportament. 

Nu invit la conservarea de secrete, dar nici la dezvăluirea  dintr-o dată sau prea des indiferent de context și mai ales, nu în fața celor care nu au nevoie să afle.

În spatele cortinei relaționale se află ceva nedezvaluit, poate doar intuit, oricum.