Sănătatea mintală, cercetare și fotografie

Precis nu o mai ții minte. De fapt, poate că niciodată n-a fost în memoria ta. Mai știi tu că îți amintea să-ți aminteşti de ea şi de ceea ce însemna ea atunci? Poate pentru asta s-au inventat telefoanele. Întrebarea cea mai bizar ă sau cea mai crunt ă dac ă  vrei,  este de ce ea te ţine minte? O capacitate hipermnezică a ei?  Hmm, ca mai toate întrebările de răscruce pe care fie refuzam să ni le adresăm, fie o facem prea târziu, nu găsim răspuns. Poate că răspunsul chiar nu exist ă  deci ar trebui inventat. Ea nu face asta. Ea nu se joacă de-a adevărurile. Sau poate că nici întrebarea n-ar trebui să existe, iar întâmplarea a fost doar un punct de echilibru sau dezechilibru în furtuna timpului. Adesea o aud murmurând ca vorbind cu sine. "Vraja a ceea ce se vede, a fizicului nu e vrajă adevărată. E vraja doar pentru necunoscători." Eu nu sunt ea în totalitate, dar îi simt şi aud gândurile, sunt de acord cu ea, uneori.

Recunosc și nu e de mirare că sărbătorile din acest an sunt cele mai atipice din câte am trăit. Sigur vor rămâne în memoria mea ca un panaceu inextricabil ușor grotesc, dar cu valenţe cumva revelatoare pentru cine sunt și cine sunteți voi, ceilalți.  Umanitatea însăşi nu va uita, istoria, la fel! Totuși, răul nu e chiar atât de rău.Ca o agnostică ce sunt nu-mi preiau Lumina prin dogmele religioase sau ritualuri.Cum ajunge lumină la mine (dacă ajunge)? Ei bine, nu ştiu, dar cred că faptul că-mi plac nuanţele și tolerez griurile cele mai întunecate este lumina mea, a unei persoane cu mare deschidere spre a experimenta noul, de data aceasta impus dinafară. Marea provocare pentru noi toti o constituie puterea de a transfera plăcerea apropierii fizice în cea a apropierii spirituale. Caută oameni asemănători ție și descoperă-i! Redescoperă-te si reinventează-te chiar pe tine!

https://ww https://ro.pinterest.com/pin/540502392774302486/?lp=true "O emoție pur umană este o lipsă de identitate", a afirmat William James în teoria revoluționară din 1884 despre cum trupurile noastre ne afectează sentimentele. Două generații mai târziu, Rilke scria : "Nu sunt unul dintre cei care neglijează corpul pentru a face din el o jertfă de sacrificiu pentru suflet, deoarece sufletul meu nu ar fi dispus să fie servit în o astfel de modă ". Și totuși, în secolul de atunci 19), am făcut puține progrese în ceea ce privește înțelegerea - și mai puțin folosirea - a dialogului inextricabil între corpul fizic și peisajul interior psihoemoțional pe care îl numim "suflet". Nicăieri această relație nu este esențială, dar este mai periclitată decât vindecarea noastră de la traume și nimeni nu a oferit o abordare mai luminantă, simpatică și constructivă a unei astfel de vindecări decât psihiatrul olandez din Boston și cercetătorul PTSD, Bessel van

Încercând să-mi ordonez monștrii din bibliotecă (ca și cum ar fi ușor să faci asta cu monștrii..), ochii mi-au căzut pe o carte cumpărată cam demult, pe vremea naivităţii mele în psihologie, nu ca acum m-aș considera vreo expertă,doar atât cât permit 5 ani de formare în domeniu + studiu continuu individual:”Despre fenomenul spiritului în artă și știința”, C.G. Jung. Acum mi-au atras atenția (departe de fascinaţia de la prima citire) câteva rânduri, mai exact un capitol din care am extras rândurile cu care și sunt complet de acord, anume :