"O emoție pur umană
este o lipsă de identitate", a afirmat William James în teoria
revoluționară din 1884 despre cum trupurile noastre ne afectează
sentimentele. Două generații mai târziu, Rilke scria : "Nu
sunt unul dintre cei care neglijează corpul pentru a face din el o
jertfă de sacrificiu pentru suflet, deoarece sufletul meu nu ar fi
dispus să fie servit în o astfel de modă ". Și totuși, în
secolul de atunci 19), am făcut puține progrese în ceea ce privește
înțelegerea - și mai puțin folosirea - a dialogului inextricabil
între corpul fizic și peisajul interior psihoemoțional pe care îl
numim "suflet".
Nicăieri această relație nu
este esențială, dar este mai periclitată decât vindecarea noastră
de la traume și nimeni nu a oferit o abordare mai luminantă,
simpatică și constructivă a unei astfel de vindecări decât
psihiatrul olandez din Boston și cercetătorul PTSD, Bessel van der
Kolk. În „Corpul păstrează scorul: creierul, mintea și corpul
în vindecarea traumei , el explorează "deconectarea extremă
de la trupul pe care atât de mulți oameni cu istorii de traume și
experiență de neglijare" și cele mai fertile căi spre
recuperarea prin munca pe care o are si o multitudine de alte
cercetari in trei domenii principale de studiu:
- Neurostiinta, care se ocupa cu modul in care procesele mentale functioneaza in interiorul creierului;
- psihopatologia dezvoltării, preocupată de modul în care experiențele dureroase influențează dezvoltarea minții și a creierului;
- neurobiologia interpersonală care examinează modul în care comportamentul nostru afectează stările psihoemoționale și neurobiologice ale celor apropiați de noi.
Trauma, notează Van der Kolk,
afectează nu numai pe cei care au suferit-o, ci și pe martori și,
mai ales, pe cei care îi iubesc. El scrie:
„Persoana
nu este un soldat de luptă sau care vizitează o tabără de
refugiați în Siria sau în Congo pentru a se confrunta cu traume.
Trauma se întâmplă cu noi, cu prietenii noștri, cu familiile
noastre și cu vecinii noștri. Cercetarea efectuată de Centrele
pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a arătat că
- unul din cinci americani a fost molestat ca un copil;
- unul din patru a fost bătut de un părinte până la punctul de a fi lăsat urme pe corp;
- unul din trei cupluri se angajează în violență fizică.
- Un sfert dintre noi a crescut cu rude alcoolice, iar unul din opt a fost martorul mamei lor fiind agresata.”
Este
nevoie de energie extraordinară pentru a continua să funcționeze
odată cu amintirea terorii și rușinea de slăbiciune și
vulnerabilitate totală.
La
supraviețuitorii traumelor, notează Van der Kolk, părțile
creierului care au evoluat pentru a monitoriza pericolul rămân
supraactivate și chiar și la cel mai mic semn de pericol, real sau
imaginat, pot declanșa un răspuns de stres acut, însoțit de
emoții intense și senzații copleșitoare.
Astfel de reacții posttraumatice îngreunează supraviețuitorii să se conecteze cu alți oameni deoarece apropierea declanșează adesea simțul pericolului.Contactul strâns cu alte persoane este cel mai important lucru pentru a recâștiga siguranta psihoemoțională și a începe vindecarea.
Astfel de reacții posttraumatice îngreunează supraviețuitorii să se conecteze cu alți oameni deoarece apropierea declanșează adesea simțul pericolului.Contactul strâns cu alte persoane este cel mai important lucru pentru a recâștiga siguranta psihoemoțională și a începe vindecarea.
Fiind
capabil să se simtă în siguranță cu alte persoane este probabil
cel mai important aspect al sănătății mintale; conexiunile sigure
sunt fundamentale pentru viața semnificativă și satisfăcătoare.
Ceea ce ne normalizează și ne repară capacitatea de a citi corect
pericolul și siguranța este legătura umană.
„Sprijinul
social nu este același lucru cu a fi doar în prezența altora.
Problema critică este reciprocitatea: a fi cu adevărat auzit(ă) și văzut(ă) de oamenii din jurul nostru, simțindu-ne că suntem în mintea și în inima cuiva. Pentru ca fiziologia noastră să se calmeze, să se vindece și să crească, avem nevoie de un sentiment visceral de siguranță. Nici un medic nu poate scrie o rețetă pentru prietenie și dragoste: acestea sunt capacități complexe și greu câștigate. Nu aveți nevoie de o istorie a traumei pentru a nu vă simți conștient de sine și chiar a fi panicat la o petrecere cu străini - dar trauma poate transforma întreaga lume într-o adunare de străini.”
Problema critică este reciprocitatea: a fi cu adevărat auzit(ă) și văzut(ă) de oamenii din jurul nostru, simțindu-ne că suntem în mintea și în inima cuiva. Pentru ca fiziologia noastră să se calmeze, să se vindece și să crească, avem nevoie de un sentiment visceral de siguranță. Nici un medic nu poate scrie o rețetă pentru prietenie și dragoste: acestea sunt capacități complexe și greu câștigate. Nu aveți nevoie de o istorie a traumei pentru a nu vă simți conștient de sine și chiar a fi panicat la o petrecere cu străini - dar trauma poate transforma întreaga lume într-o adunare de străini.”
Începerea
unei abordări adecvate a traumei necesită o schimbare culturală de
la modelul bolii pe care au fost construite psihologia și psihiatria
secolului al XX-lea. Acest model a însemnat o serie de deformări
culturale, care afectează totul, de la negarea noastră îndelungată
a relației robuste dintre stres și boala fizică față de modul în
care înțelegem eșecurile noastre romantice. Trauma și
consecințele sale psihologice, susține Van der Kolk, este nu o
boală mintală, ci o adaptare.
„Modelul
bolii cerebrale are în vedere:
(1) capacitatea noastră de a ne distruge unul pe altul este însoțită de capacitatea noastră de a ne vindeca unul pe altul. Restaurarea relațiilor și comunității este esențială pentru restabilirea bunăstării;
(2) limbajul ne dă puterea de a ne schimba pe noi înșine și pe alții prin comunicarea experiențelor noastre, ajutându-ne să definim ceea ce știm și să găsim un simț comun al sensului;
(3) avem capacitatea de a ne regla fiziologia, inclusiv unele din așa-numitele funcții involuntare ale corpului și ale creierului, prin activități de bază cum ar fi respirația, mișcarea și atingerea;
(4) putem schimba condițiile sociale pentru a crea medii în care copiii și adulții se pot simți în siguranță și unde pot să prospere.”
(1) capacitatea noastră de a ne distruge unul pe altul este însoțită de capacitatea noastră de a ne vindeca unul pe altul. Restaurarea relațiilor și comunității este esențială pentru restabilirea bunăstării;
(2) limbajul ne dă puterea de a ne schimba pe noi înșine și pe alții prin comunicarea experiențelor noastre, ajutându-ne să definim ceea ce știm și să găsim un simț comun al sensului;
(3) avem capacitatea de a ne regla fiziologia, inclusiv unele din așa-numitele funcții involuntare ale corpului și ale creierului, prin activități de bază cum ar fi respirația, mișcarea și atingerea;
(4) putem schimba condițiile sociale pentru a crea medii în care copiii și adulții se pot simți în siguranță și unde pot să prospere.”
Aspectul
cel mai esențial al vindecării, afirmă Van der Kolk, este să
trăiască pe deplin acest sentiment interior al sinelui în toate
dimensiunile sale - nu numai emoționale și psihologice, ci și
corporale - care sunt inseparabile unul de celălalt.
Mulți
indivizi traumatizați sunt prea hipervigilenți pentru a se bucura de
plăcerile obișnuite pe care le oferă viața, în timp ce alții
sunt prea amorțiți pentru a absorbi experiențe noi - sau pentru a
fi atenți la semnele de pericol real.
Va
continua....
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea!