Încercând
să-mi ordonez monștrii din bibliotecă (ca și cum ar fi ușor să
faci asta cu monștrii..), ochii mi-au căzut pe o carte cumpărată
cam demult, pe vremea naivităţii mele în psihologie, nu ca acum
m-aș considera vreo expertă,doar atât cât permit 5 ani de formare
în domeniu + studiu continuu individual:”Despre fenomenul
spiritului în artă și știința”, C.G. Jung. Acum mi-au atras
atenția (departe de fascinaţia de la prima citire) câteva
rânduri, mai exact un capitol din care am extras rândurile cu care
și sunt complet de acord, anume:
Nu obișnuiesc să mă gândesc la trecut prea des, nu prea ruminez, în termeni psihologici cu excepția momentelor când amintirile vin la mine, nu intruziv cum se întâmplă în patologii. Acum a fost unul din acele momente influențată și de evenimentele din exterior mai mult decât alte dăți, recunosc. Am să încep cu un clișeu prin a spune că acest an a fost un an cu de toate: cu dezamăgiri și cu revelații despre unele adevăruri mai mult individual pentru că adevărul nu interesează masele, colectivul.. Cu o perspectivă asupra lucrurilor ce pot părea cel puțin tragice m -am desprins din contexte, de oameni cu care nu mă mai asemănam din considerente subiective, desigur. .,N-am rămas „agățată” de grup(cum nu s-a întâmplat niciodată, dealtfel) sperând beneficii cel puțin emoționale, ca alți cunoscuți. Documentarul realizat de Recorder care a inflamat societatea, dar a și informat-o în privința corupției de statut și nu doar în multe domenii mi-a confirmat ceea ce știam demu...

