Sănătatea mintală, cercetare și fotografie

Lecția  distragerii atenţiei  Ce dacă pielea este colorată în nuanţe de vineţiu și apus de soare ca de o pensulă a unui pictor impresionist? Firesc. În această lecție a distragerii atenţiei altceva  m- a acaparat. A fost promisiunea unui aer pur din înălţimi, oglinda unor ape  (nu te gândi l la narcisism!) , multe nuanţe de albastru, noi teritorii și oameni ce se așteptau descoperite/descoperiţi poate. Ba chiar m-am concentrat/meditat nu în poziția yog a , ci fiind prezent ă cu    sautodisciplină.Nu poziția este esenţa unei astfel de practici. Ei, am făcut-o în picioare. Am întâlnit italieni care discutau cu privirea scufundată în apă.N-am înțeles nimic din italiana lor, un grup de motociclişti unguri care au fost identificabili de mine prin limbaj deși limb a-mi rămâne straină . Am privit şirul lung de scări pe care doar l-am privit, , străbătând doar câteva din circumstanțe de neignorat și am inspirat prelung cu capul în nori.

..deşi nu vreau să nu generalizez! În această dimineață din var a pe sfârşite (sper eu, știu că iubitori ai verii nu o să mă-nţelegeţi!) aerul a devenit mai respirabil în răcoarea lui amestecată cu triluri de rândunele, vrăbii și guguştiuci, dar amestecat în această dimineață și cu sunetele unei rămăşiţe de petreceri de pomină începute cu o seară înainte. Poate a fost aniversarea cuiva sau lipsa sensului existenţial, din a nu ști ce să facă mai proactiv cu propria viață.....Iar în virtutea inerţiei sau a pierderii indubitabile a noţiunii timpului, dacă or fi avut cunoștința de asta vreodată (oricum timpul e subiectiv , relativ), continuau în zorii unui început de nouă zi. Probabil ca totul s-a teminat când toți s-au prăbușit dramatic sau nu chiar pe jos, printre sticlele goale. Cu toate încercările mele de acceptare, toleranţă şi detaşare, tot c red că mi-a crescut incomensurabil neuroticismul. Nicio tragedie., e reversibil faptul, sunt sigură.Voi scrie în curând despr

Prieteniile se fac, se desfac pe ne ş tiute. * Anecdotă: Doi prieteni (cel mai probabil unul extravertit (E), celălalt introvertit (I), vei vedea de ce)  se întâlnesc la o discuţie.  E: De ce nu vorbeşti şi tu mai mult?  I: Eu nu înţeleg de ce eşti atât de lastfel, spune E.  I îi răspunde printr-un exemplu. Eu cunosc doi cei mai buni prieteni care conversează astfel: - Ce mai faci tu? - Ce să mai fac? Imaginează-ţi un limbaj non-verbal, mimic, mai prezent şi nuanţat decât cel verbal. Nu sunt sigură c ă  toţi au înţeles. Nu vă simţiţi vizaţ i, nu e nicio ironie! Dar nu intru-n detalii privind personalitatea: schizotipia etc. si nici pe Mircea Eliade cu fragmentul lui despre prietenie nu-l voi cita sau studii/cercetări. ** Cred c ă  atunci c ând încetezi să mai fii prieten(a) cu o persoană nu înseamnă în niciun caz că nu aţi fost niciodată prieteni(e) (o concluzie culpabilizant nă de a   fi cumva fatalist ă, cum am mai auzit-o ). Înseamnă doar că timpul şi viaţa v-au ampre