Prieteniile se fac, se desfac pe neştiute.
*
Anecdotă:
Doi prieteni (cel mai probabil unul extravertit (E), celălalt introvertit majoritar (I), vei vedea de ce) se întâlnesc la o discuţie.
E: De ce nu vorbeşti şi tu mai mult?
I: Eu nu înţeleg de ce eşti atât de altfel, spune E.
I îi răspunde printr-un exemplu. Eu cunosc doi cei mai buni prieteni care conversează astfel:
- Ce mai faci tu?
- Ce să mai fac?
Anecdotă:
Doi prieteni (cel mai probabil unul extravertit (E), celălalt introvertit majoritar (I), vei vedea de ce) se întâlnesc la o discuţie.
E: De ce nu vorbeşti şi tu mai mult?
I: Eu nu înţeleg de ce eşti atât de altfel, spune E.
I îi răspunde printr-un exemplu. Eu cunosc doi cei mai buni prieteni care conversează astfel:
- Ce mai faci tu?
- Ce să mai fac?
Imaginează-ţi un limbaj non-verbal, mimic, mai prezent şi nuanţat decât cel verbal. Nu sunt sigură că toţi au înţeles. Nu vă simţiţi vizaţi, nu e nicio ironie! Dar nu intru-n detalii privind personalitatea: schizotipia etc. si nici pe Mircea Eliade cu fragmentul lui despre prietenie nu-l voi cita sau studii/cercetări.
**
Cred că atunci când încetezi să mai fii prieten(a) cu o persoană nu înseamnă în niciun caz că nu aţi fost niciodată prieteni(e) (o concluzie culpabilizantnă si cumva fatalistă, cum am mai auzit-o). Înseamnă doar că timpul şi viaţa v-au amprentat diferit, într-atât de diferit încât schimbarea va face să nu mai corespundeţi interior.
***
Ţi s-a întâmplat să faci parte dintr-un grup şi acolo să fii apreciat vizibil, dar în exteriorul grupului să fii aproape inexistent tu şi ale tale acţiuni pentru membrii grupului? Puterea gregarităţii şi a spiritului de turmă. În final, îi consideri pe aceia prieteni sau prieteni de circumstanţă?