Postări

Like!

Exagerez deci exist

Imagine
  Ironic dar în  mare parte adevărat. În lumea contemporană se simte o necesitate avidă de a plonja în centrul atenției. Nu discut despre narcsism, predispoziții psihopatologice sau experiențe limită autoimpuse. Nu voi utiliza nici alte concepte psihologice acum. Heirupismul, cum îmi place să-i spun, pare a fi o soluție pentru ieșirea din anonimat. Hai să facem ceva (de preferință marketizabil sau c omun , comun o dată, decideți voi ce, și să repetăm experiența nupână la epuizare ci și după epuizare. Îți comunică la un moment dat organismul propriu dar nu-l auzi. Este evidentă în expresia facială și nu numai suprasolicitarea la care l-ai expus. Dictonul Gândesc deci exist” a devenit demodat acum. Actual este “Exagerez deci exist.” Doar trăim în era în care filmulețele pe youtube și în rețelele de socializare durează doar câteva minute și au un subiect șocant. Cu atenția bulversată încerci să exiști. Nu mai există  complexitate. Există doar meme.

Mirabelle

Imagine
Am fost pentru un timp, acolo, în fața lacului, o lebădă cu gât curbat de lung și am încărcat întreaga mitologie a acestor făpturi care nu-și ascund capul sub apă nicicând. O comparați între mine și ea ar fi fost desuetă, eu care disec totul și pe toate în jurul meu. Pe alocuri am găsit una, două, asemănări simbolice, desgur. Nu am pătruns și simbolistica lebedei negre totuși.. M-am îndepărtat de lac cu ochi mai albi și pași mai drepți.

Mediile naturale și imaginea corpului

Imagine
  Poate că te-ai fi așteptat la opusul acestor rezultate, dar iată ce arată studiile recente. S ă  nu fac un lung preambul.. Multe cercetări empirice arecente indică faptul că expunerea și implicarea în mediile naturale (de exemplu, pădurile sălbatice, de coastă, zonele și spațiile verzi proiectate) sunt asociate cu rezultate pozitive pe scară largă. De exemplu, chiar și un contact scurt cu naturalul s-a descoperit că sunt asociate cu o cogniție si cu o stima de sine îmbunătățite. Recent, acest corp de cercetare a fost extins pentru a arăta că expunerea naturii este, de asemenea, asociată cu rezultate pozitive în ceea ce privește imaginea corporală, un construct cu mai multe fațete care o include  gânduri,  sentimente,  credințe,  comportamente care au legătură cu corpul. Imaginea corporală negativă, în special, a fost identificată ca un public major privind sănătatea, nu numai pentru că afectează majoritatea indivizilor din punct de vedere socioe...

Răceala

Imagine
  A trecut că o boare din ținuturi microbiene diafane și a instalat cu delicatețe nepăsarea și nefacerea. De fapt, inteligentă și malițioasă este răceala! . Câțiva aburi de strănut,tuse în ritmul câtorva note muzicale sau nici atât, o falsă gripă și nimic nu se mai face. Unde-i linguriță cu miere, unde-i ceaiul? Dar antibioticele? O, nu încă! Nu o lua atât de-n serios! Răceala este argumentul suprem rudă de gradul întâi cu “nu am timp”. Îți șterge din memorie și ce nu ai făcut.

Pescărușul

Imagine
  Ceea ce voi scrie în aceste rânduri nu are legătură nici cu piesa dramaturgului rus Anton Pavlovici Cehov scrisă în 1895 și nici cu Pescărușul Jonathan Livingston (Reed) a lui Richard Bach. De fapt, aici vor fi mai multe fotografii  cu pescăruși  decât cuvinte. S-ar putea spune și că am rămas fără cuvinte în fața spectacolului prezentat: Sunete vibrante, mișcări elegante, lente dar puternice în același timp. O trans ă din care nu am ieșit nici acum totalmente.

Oamenii de știință și umilința intelectuală

Imagine
  Psihologii au sugerat că cercetătorii ar trebui să abordeze munca lor cu o minte umilă. Acest mod de gândire, sau umilința intelectuală, ar putea ajuta la restabilirea încrederii în științele sociale în urma revelațiilor că munca originală este adesea imposibil de reprodus.     Hoekstra și Vazire , de la Universitatea melbourne din Australia, propun oamenilor de știință să fie dispuși să recunoască faptul că s-ar putea să greșească, ceea ce psihologii numesc "umilință intelectuală". Această abordare umilă se extinde dincolo de transparență, scriu autorii. "Deținerea limitările noastre ... implică un angajament de a le pune în prim plan, de a le lua în serios și de a le accepta consecințele.     Psihologii au arătat că umilința intelectuală îi ajută pe oameni:   să învețe de dragul învățării,   are potențialul de a reduce polarizarea politică și   încurajează oamenii să interogheze știrile pentru dezinformare.     O abordare umilă ar ...