Ai ajuns la a parea ceea ce ești sau te mai joci încă pentru a afla și a suprapune cele două imagini, ceea ce ești și cum dorești sa fii- cum apari în exterior?
Te identifici cu persoana din oglindă?
A fi versus a apărea a fost o controversa filosofică veche dintotdeauna.
„Nu acorda atenție aparenței”, scria André Gide în regulile sale de conduită morală în 1889. „Numai ființa este importantă.”
Dar pentru viața reală actul de a te mișca printr-o lume a aparențelor face ca cele două să fie din ce în ce mai dificil de desprins.
Este ceea ce Hannah Arendt, una dintre cele mai mari gânditoare ale secolului al XX-lea,explorează într-o secțiune a lucrării „Viața minții”-
- Cea mai intrigantă... și provocatoare carte scrisă de Hannah Arendt (The New York Times Book Review), Viața minții este ultima lucrare a teoreticianei politice, filosofe și gânditoarei feministe. Această carte fascinantă investighează gândirea însăși așa cum există ea în viața contemplativă.
Arendt consideră noțiunea de apariție ca fiind centrală în experiența noastră de a fi:
Nimic nu ar putea apărea, cuvântul „apariție” nu ar avea sens dacă nu ar exista destinatari ai aparențelor - creaturi vii capabile să recunoască, să recunoască și să reacționeze la - în fugă sau dorință, aprobare sau dezaprobare, blam sau laudă - ceea ce nu este doar acolo, ci li se apare și este destinat percepției lor. În această lume în care intrăm, apărând dintr-un nicăieri și din care dispărem într-un nicăieri, Ființa și Apariția coincid... Nimic și nimeni nu există în această lume a cărui însăși ființă să nu presupună un spectator. Cu alte cuvinte, nimic din ceea ce este, în măsura în care apare, există la singular; tot ceea ce este este menit să fie perceput de cineva... Pluralitatea este legea pământului.
Virginia Woolf a numit această lume a aparențelor „vata de bumbac” și a susținut că în spatele ei se ascunde adevăratul model al existenței.
Dar, pentru Arendt, vata de bumbac și modelul sunt inseparabile unul de celălalt:
Întrucât
ființele simțitoare — [oamenii] și animalele, cărora li se apar
lucrurile și care, în calitate de destinatari, le garantează
realitatea — sunt ele însele aparențe, menite și capabile atât
să vadă, cât și să fie văzute, să audă și să fie auzite, să
atingă și să fie atinse, ele nu sunt niciodată simple subiecte și
nu pot fi niciodată înțelese ca atare;
Caracterul mundan al lucrurilor vii înseamnă că nu există niciun subiect care să nu fie și un obiect și să apară ca atare altcuiva, care garantează realitatea sa „obiectivă”. Ceea ce numim de obicei „conștiință”, faptul că sunt conștient de mine însumi și, prin urmare, într-un fel, pot să mi se pară mie însumi, nu ar fi niciodată suficient pentru a garanta realitatea... Văzută din perspectiva lumii, fiecare creatură născută în ea ajunge bine echipată pentru a face față unei lumi în care Ființa și Apariția coincid; ele sunt potrivite pentru existența lumească.
Venim de nicăieri, sosim bine echipați pentru a face față la orice ni se pare și pentru a lua parte la jocul lumii.
Personal, din experiența acumulată cu oamenii, continui să cred că aparența este doar o aparență.
Comporamentele sunt mai edificatoare decât masca socială.
https://www.amazon.co.uk/dp/0156519925?linkCode=gg2&tag=braipick-20