“Şi nu uita să fii fericit” este cea mai recentă carte care completează în mod firesc un lung şir de apariţii editoriale anterioare ale autorului Christophe André, psihoterapeut, psihiatru şi profesor. Este specializat în tratarea tulburărilor anxioase şi depresive şi mai ales în domeniul prevenţiei recăderilor. Christophe André este de asemenea, unul dintre liderii în terapiile comportamentale şi cognitive în Franţa, şi a fost unul dintre primii care au introdus utilizarea meditaţiei în psihoterapie. Dintre cărţile sale, editura TREI a tradus 5 dintre acestea, şi anume
“Şi nu uita să fii fericit”, “Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile”, “Cum să-ţi construieşti fericirea. O psihologie a fericirii”, “Imperfecţi, liberi şi fericiţi. Practici ale stimei de sine” şi ”Stările sufleteşti. Învăţarea seninătăţii”.
Prezenta carte tratează un subiect dintr-un domeniu relativ nou al psihologiei, şi anume psihologia pozitivă, fără ca aceasta să însemne că alţi autori nu au mai încercat să desluşească încurcatele căi ale dobândirii fericirii. Exemple de autori în acest sens sunt Martin Seligman şi Mihaly Csikszentmihalyi, promotori ai psihologiei pozitive şi citaţi în prezenta lucrare.
Titlul cărţii ne oferă un insight asupra conţinutului cărţii. El reprezintă o invitaţie directă adresată încercării de a fi fericit, urmând ca printr-un “abecedar de psihologie pozitivă” să descoperim universul fericirii. Autorul vine în întâmpinarea posibilelor noastre preconcepţii despre fericire şi psihologie pozitivă ca fiind subiecte vagi, atenţionându-ne că psihologia pozitivă "Este convingerea, ştiinţa, şi practica".
Întâmplările sunt autobiografice, aşa cum declară autorul. Printre întâmplările sale narate infiltrează sugestii şi informaţii din psihologia pozitivă, termeni de specialitate explicaţi pe înţelesul tuturor. Cartea este structurata pe atâtea capitole câte litere sunt în alfabet, într-un stil ludic şi captivant, generat de şarmul literar al autorului. Fiecare capitol conţine cuvinte reprezentative pentru psihologia pozitivă şi pentru autor, care încep cu litera ce reprezintă capitolul.
Încă din introducerea “Chemaţi-l aici pe patron!”, autorul declara că afla ce este psihologia pozitivă la o masă dintr-o cafenea, când un prieten strigă patronul, nu pentru a-i face vreo plângere, cum era de aşteptat în astfel de cazuri, ci pentru a-l lăuda pentru mâncare.
Îmbină armonios concepte specifice psihologiei pozitive cu metafore. Bucuria ia “forma atletică şi energică a fericirii” pe care o raportează la tipologiii de personalitate, spunând că “nu e chiar atât de simplu să ne permitem să trăim bucuria: pentru asta e nevoie de o mică doză de extraversie”. Asemenea altor specialişti în psihologia pozitivă, abordează termeni ca altruism, optimism, gratitudine, habituare hedonica şi stare de flow, citându-l pe Mihaly Csikszentmihalyi.
Alăturându-se autorilor Sonia Lyubomirski şi Paul Seligman, propune o “formulă matematică a fericirii”: F= FB (stare de bine) x CS (conştiinţa).
Ne antrenează în exerciţii de admiraţie, pentru că “a ne ascuţi privirea admirativă şi pentru ce nu este excepţional şi vizibil, ci discret şi invizibil pentru privirea grăbită” ar putea creşte ocaziile de a fi fericiţi. Exerciţiile de bunăvoinţă înseamnă a începe în viaţa prin a vedea mai întâi laturile bune, dar “nu numai pe cele bune”.
Ne mai propune exerciţii de generozitate şi gratitudine care ne-ar putea spori şansele de adeveni mai fericiţi. De asemenea, promovează antrenamentul psihic pentru cultivarea emoţiilor pozitive şi amplificarea lor atunci când apar. Ne propune întrebări existenţiale :”Când sunt cu adevărat eu însumi? În fericire sau în tristeţe? În care din aceste stări doresc să-mi petrec viaţa cel mai des? “ pentru a ne orienta spre calea către conştientizare şi descoperirea fericirii.
Metaforele nu sunt absente din textul autorului. “Nătărăii zen” care conversând într-o stare armonioasă “zen” uita să coboare din tren, “brutăreasa zâmbitoare” spune “nu” zâmbind, “ciudatul domn care nu făcea nimic” în tren, doar privea pasagerii sau pe geam.
Bineînţeles că este important să tratăm problemele psihologice care apar în viaţa oamenilor. Cu toate acestea, după cum Christophe Andre explică în cartea sa, fericirea nu este lipsa nefericirii: "Psihologia clasică, în cea mai mare parte încearcă să" repare "ceea ce este situat greşit în mintea pacienţilor. Dar noi trebuie să contribuim şi la dezvoltarea abilitaţilor care-i vor face mai fericiţi.” Acestea sunt abilitaţi care sunt necesare nu doar pentru a ajuta oamenii să se simtă mai bine. S-a stabilit că fericirea este şi un instrument excelent pentru prevenirea debutului bolilor psihice sau recidivei acestora.
Fericirea nu este pur şi simplu "tăcerea suferinţei", ne transmite autorul, citându-l pe romancierul francez Jules Renard. Într-un experiment, psihologul Norman Bradburn a arătat că plăcut şi neplăcut nu reprezintă doar afecte opuse, ci, de asemenea, provin din mecanisme diferite şi ar trebui să fie studiate separat. Doar eliminarea tristeţii şi anxietăţii nu garantează automat bucuria şi fericirea. Suprimarea durerii nu duce în mod necesar la plăcere. În aceste cazuri este necesară dezvoltarea emoţiilor pozitive.
Potrivit cercetătoarei Barbara Fredrickson, unul dintre fondatorii psihologiei pozitive, emoţiile pozitive extind gama de gânduri şi acţiuni care vin în minte, inclusiv bucuria, interesul, mulţumirea şi dragostea.
Christophe André ne încurajează în a nu subestima psihologia pozitivă considerând că oferă numai sfaturi vagi, cum ar fi "vedeţi partea luminoasă a vieţii!" sau "gândiţi pozitiv!". Psihologia pozitivă se ocupa de studiul a ceea ce funcţionează bine într-o minte sănătoasa şi încearcă să întărească emoţiile pozitive care permit creşterea stării de bine. Ne poate ajuta să progresăm de la aşa numita starea normală la una optimă.
Pentru a accede la starea de fericire, nu este suficientă căutarea unor momente magice. Este necesară perseverentă în înţelegerea condiţiilor interne ale stării de bine şi practică. După cum scrie Christophe Andre, psihologia pozitivă "Este convingerea, ştiinţă, şi practică".
Ea devine o convingere reală atunci când îi înţelegem beneficiile prin propria experienţă. Este ştiinţa pentru că implică o anumită dsciplina şi aşteptare. Este practică pentru că nu devenim fericiţi doar dorindu-ne să fim fericiţi, prin urmare implica efort.
Stilul în care este scrisă cartea este unul accesibil şi nespecialiştilor.
Deşi cartea poate crea impresia că este o joacă, echilibrul dintre ludic şi sobru, riguros, dintre subiectivitate şi obiectivitate este menţinut prin sursele din literatura citate (Descartes, Epictet, Epicur, Freud, Flaubert, Kahneman etc.) care, alături de experienţa subiectivă îi argumentează opiniile. Este o carte cu destule referinţe culturale şi note de subsol din care autorul pare că se inspiră.
Termenilor existenţi şi în viziunea altor autori privind psihologia pozitivă, cum ar fi optimismul şi altruismul, autorul adauga concepte relevante pentru propria existenţă şi le nuanţează pe cele existente. De exemplu, propune o nouă “formula matematică a fericirii”.
Cartea pare a fi scrisă mai degrabă pentru un nespecialist decât pentru cineva cunoscător sau specialist în domeniul psihologiei. Stilul acesta creează plăcerea citirii. Totuşi, consider că în lipsa citărilor surselor ştiinţifice, doar prin intermediul exemplelor din experienţa subiectivă a autorului, termenii ar fi fost dificil de operaţionalizat si obiectivizat, riscând să fie încadraţi într-o pseudoştiinţă, ca toată cartea de altfel.
Îmbinând stilul propriu al relatărilor autobiografice cu citarea resurselor bibliografice ştiinţifice şi culturale, Cristophe André reuşeşte să îşi susţină şi să transmită cititorilor săi convingerea că nu ar trebui să uităm să fim fericiţi, să încercăm cel puţin.