Treceți la conținutul principal

Like!

Umorul în psihoterapie

 

Sursa imaginii: https://www.freepik.com/free-photo/two-mime-artist-peeking-through-red-curtain_2948319.htm#query=humor&position=1&from_view=search

Observăm un interes crescând pentru cercetarea interdisciplinară a umorului: 

buletine informative, site-uri web, conferințe de umor și joc, o societate internațională pentru studii de umor, articole de jurnal de in psihologie și un întreg jurnal, Humor. Exista chiar manuale de „umor și psihoterapie” susținând aplicarea umorului.  


Există chiar un chat online găzduit de un „psihoumorist” autoproclamat care oferă sfaturi puternic împletite cu umor cu privire la modul de a face față stresului indus de viață și de muncă.

 

 Umorul terapeutic (AATH) promovează puterea de vindecare a râsului și a 
umorului. Există chiar și linii directoare despre cum să vă formați propriile cluburi locale de râs pentru a atinge obiective precum sănătatea personală, fericirea și chiar pace mondială.


Eseurile și anecdotele clinice indică multe potențiale beneficii terapeutice din aplicațiile umorului.   Dar.... sunt eseuri și anecdote!
 
Apelul pentru utilizarea umorului în terapie este de mult timp și devine din ce în ce mai puternic, chiar dacă majoritatea acestor afirmații rămân netestate empiric.  
 

Puține s-au schimbat de la recenzia lui Saper din1987 despre umor în 
psihoterapie în care a cerut o dovadă empirică mai controlată a eficacității și valorii umorului, recunoscând în același timp că o astfel de cercetare ar fi „ formidabilă, dacă nu imposibilă”.  
 

Alți recenzori care examinează literatura în deceniul următor și nu numai, cum ar fi Salameh și Fry (în presă), au fost hotărât mai optimiști cu privire la lucrarea empirică de susținere care afirmă valoarea umorului în terapie atât pentru client, cât și pentru procesul însuși. 


Este umorul un antidot de vindecare în psihoterapie?

Cum nu avem totuși suficiente date, nu se poate afirmă că este un mit.


Referințe selective:


https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/00221300109598906

https://psychotherapy.psychiatryonline.org/doi/full/10.1176/appi.psychotherapy.20180021

https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/00221300109598906


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rolul culorii în mediile pentru promovarea sănătății 1

  Sursa imaginii: https://www.pexels.com/photo/abstract-painting-1595649/ Puțină biologie… teoria fără de care practica nu ar fi posibilă Culoarea este o parte a prcesului percepției din mediul înconjurător în funcţie de diferenţele de lungimi de undă ale luminii. Culoarea este percepută de ochi și interpretată de creier. Perceperea culorii este un proces complicat care implică atributele sursei de lumină, textura suprafețelor și interpretări neurologice. Lumina se reflectă pe suprafețe și transmite un răspuns electrochimic la ochi, care se traduce în culoare în creier. Sunt suprafețe colorate diferite separate printr-un model diferit de semnale neuronale care sunt generate de receptorii de culoare din retina ochiului. Culoarea este un factor fundamental în designul de mediu. Oamenii consideră adesea răspunsul la culoare ca fiind instinctiv și simplu, dar implică o interacțiune foarte complexă între lumina, ochi și creier. Rolul culorii este important nu doar pentru că influenţează

Cine ești, cine sunt?

Rândurile de mai jos nu sunt propriu-zis despre (re)găsirea identităţii sau autocunoaştere deşi dacă vrei.... pot fi şi  despre asta. Pentru un timp oamenii fac parte constitutiv ă  din viața, din acțiunile, din gândurile, angoasele și euforiile, din liniștea și visurile tale.  Pentru același timp tu ești parte constitutivă din viața acelor oameni. Dacă timpurile voastre nu se sincronizează  atunci viețile voastre interioare coexstă.... un timp.  Dacă timpurile voastre se sincronizează  atunci viețile voastre interiare coexstă pentru un timp nelimitat, simultan cu căderile, cu zborurile, cu întoarcerile și abandonul temporar.  Ce rămâne totuși pe tărâmul rugos al amintirilor incerte și ele, poate la fel de incerte ca prezentul însuși? \

Decizia

Vin uneori momentele Acelea .... Acelea, le ştim cu toţii.Pot fi chiar toate, de ce nu?  Atunci când sim ţi  nu ştiu ce în stomac şi devine şi mai clară relaţia dintre minte şi corp.  Atunci când luarea unei decizii se impune cu desăvârşire. Nu suportă amânare, fie şi subiectiv (de fapt, de cele mai multe ori mai întâi subiectiv). O răscruce nu de vânturi, ci de gânduri se prezintă în faţa ochilor  ş i a minţii, de fapt în faţa fiinţei pe de-a-ntregul. O răscruce cu toată ambivalenţa ei de 2 c ă i sau mai multe. Să rămâi pe loc sau să înaintezi şi-n ce fel ? Ce să faci ? Sa  î ncepi cu conceptualizarea  rămasului pe loc  şi  a  înaint ării  şi implica ţii sau s ă   r ă mai indiferent (la tine  însuți )? Acestea sunt întrebările.