Ei râd amar

Minuscul tratat de realism contemporan. 

Nu-i pentru toată lumea.

1. Trăim în timpurile în care distracția se cere a fi un mod de viață. Totul trebuie să fie amuzant şi „wow” dacă nu.... nu există, nu merită atenţie. La naiba cu subtilitatea și cu detaliile fine ale vieţii. Cine le-a mai inventat și pe ele? Cu siguranță niște oameni teribil de plicticoşi. Tristeţe, dramă, tragism? Pot deveni o sursă de distracție și de râs după negare și trimiterea îsubteranel subconştientului. Orice emoție negativă trebuie rapid preschimbată în veselie ca să fie amuzantă deci demnă de luat în considerare. 
2. Cerem ajutor pentru orice, chiar pentru nimic și oferim și suntem instruiţi să oferim ajutor pentru orice, chiar pentru nimic, o neajutorare perpetuă (auto)indusă după asumţia că ceilalţi ştiu mai bine despre noi decât noi..
3. În modul acesta consideraă unii oameni că trăiesc, dar puțini s-au aflat vreodată la marginea prăpastiei sau în mijlocul oceanului fără să vrea, singuri cu emoţiile și gândurile lor. În cazul în care da, atunci n-au găsit o cale compensatorie mai aproape de esenţa vieţii lor.Sunt excluse gesturile histrionice de teribilism. 
4. Ei râd din nimic pentru nimic fără sa fie rasul lor.Ei uită ce sunt de îndată ce li se confiscă tratatul explicativ al vieţii şi toate criteriile din faţa ochilor şi a minţii. Ei ar râde... din mimetism.