Admiraţia

Succesul se poartă la fel sau poate mai greu ca insuccesul. Oamenii devin mai dezinteresati de ceea ce nu se circumscrie bulei lor de succes, mai nepăsători şi mai ales peste măsură de orgolioşi. 

Devii alt om, nu mai ştii şi nu mai poţi fi cel care erai înainte. O amnezie inexplicabilă te caracterizează. Ai uitat nici nu mai ştii ce.. Aa, şi mai este ceva. Poţi deveni propriul idol şi obiect al veneraţiei şi admiraţiei proprii şi deosebit de ocupat.

Succesul aproape că a devenit un cuvânt trivial, la ordinea zilei, rostit cam în orice urare de bine. Cred că este chiar un metaconcept. 

Desigur că totul este relativ, chiar şi totul.. chiar şi relativ.

Admiraţia este ea însăşi admirabilă (este admirabil să ai succes? Poate că da….dar nu mai continui).

*

M- am aşezat pentru un timp în faţa copacului fără nume (poate cineva cu informaţii botaniste mă ajută cu numele) de mai sus. De fapt, m-am aşezat pe o bancă din faţa copacului misterios. Nu-ţi imagina (poate doar pentru amuzamentul personal) că am luat contact cu iarba şi pământul şi am făcut vreo tehnică meditativă complicată.

Apoi mi-am permis să simt plăcerea şi bucuria de a-l descoperi acolo şi insignifianta enervare ca nu ştiu cum se numeşte amestecată cu o curiozitate şi uimire. Ţi-ai dat seama deja că astfel mi-am exersat admiraţia, încercând să renunţ la gânduri fără un motiv specific fiind prezentă la ce se întâmplă în jurul meu, contemplând.
Cum am făcut asta? Aşa, pur şi simplu, în primul rând, oprindu-mă fizic pe loc.

Aveţi răbdare pentru că exerciţiul încă nu s-a terminat.

Mă uit mai bine în jur şi observ peisajul şi păsările şi bineînţeles norii, deloc de ignorat. Altă ocazie pentru contemplare (şi fotografiere, evident).

Îţi propun şi ţie un astfel de exerciţiu de antrenament zilnic…. de câteva minute doar, de admiraţie, chiar şi a oamenilor, caz în care-ţi propun să fii atent/a la posibilele gânduri de devalorizare dacă vor apărea.