Până la etajul x treci prin multe.... etaje. Ramificaţii, întortocheri, intrări şi ieşiri
multiple până la lift
(unul dintr cele, cel funcţional).
Apoi, etajul x.
Holul este încăpător şi
primitor când în saloane nu sunt locuri şi nici nu vor fi curând. Pe scaune şi pe lângă se aşteaptă îndelungat.
Rafale de curenţi umplu holul şi te înconjoară. Până să-ţi dai
seama care-i sursa de provenienţă observi
2 uşi deschise-n
paralel şi nişte ferestre laterale tot deschise
şi ele, la
care se adaugă roirea
în viteză
neînchipuită a
personalului, mişcare
aparent browniană.
Aaa, e un fel de aer condiţionat gratuit şi automat pe timp de vară. Îmi imaginez că iarna situaţia nu diferă cu mult, poate doar în privinţa temperaturilor.
La auzirea veştilor bune un zâmbet întârziat se
desenează pe feţele oamenilor datorită surprizei poate. La auzirea veştilor rele, inexpresivitate totală, grimase de furie sau plâns reţinut.... sau nu.
Scurt fragment
de conversaţie pe holul labirintic pentru că şi holul este la fel ca drumul anterior, ce credeaţi ?:
-
Mai merg la psiholog să mă testeze ?
-
Nu, nu mai e nevoie.
Un răsuflat uşurat.
(....)
Psihologul din
mine a tresărit la atitudinea de mai sus faţă de
psiholog, a omulul şi a instituţiei. E adevărat că nu cunosc contextul pe de-a-ntregul, nu
generalizez şi nici nu-mi voi imagina mai mult decât am făcut-o deja. Vreau să rămân departe de distorsiunile cognitive.
În rest, aşteptări şi întârzieri de toate felurile.
Timpul este o noţiune subiectivă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea!