Comédie mare

În ultima săptămână am trăit într-o nebuloasă. Realitatea s-a transformat într-un morfism la graniţa delirului colectiv. În ultima săptămâna am devenit mai toţi nişte …. nebuni frumoşi. Nebuni frumoşi cu riscurile de rigoare.

Care riscuri ?

Mă întreb şi eu acum, fără luciditatea completă încă dobândită.

Poate mi-o voi recupera pe măsură scrierii acestui text. Să nu te întrebi dacă îmi doresc să se-ntâmple aşa !

Poveşti fabuloase, personaje cu interiorul întors pe faţă parcă. Toţi manifestează, exprimă, inventează.

Biblioteca s-a mobilizat şi s-a mutat în stradă. Circulă odată cu oamenii, cu mesajele lor.

Motivele s-au înmulţit, au devenit altele, s-au rafinat pe măsură ce şirul evenimenţial a defilat cu noi şi noi informaţii.

Am imersat cu toţii, mai mult sau mai puţin conştient într-un fel de “folie a deux”, cu precizarea că nebunia a fost şi e a multora.

Fiecare a avut o nebunie proprie care este greu de susţinut că nu a fost şi a celorlalţi în acest fel de psihoza colectivă.

Şi nu s-a terminat.

Totuşi, acesta a fost cea mai apatologică (deocamdată) psihoză colectivă pe care am trăit-o din faţa monitorului din faţa ochilor.

Înainte de a fi fost economico-politică, este mai întâi umană.

Referinţe:

http://www.mindpowernews.com/PsychicEpidemic.htm

http://www.awakeninthedream.com/our-collective-psychosis-a-review-of-paul-levys-dispelling-wetiko/