"Psihoterapia lui Dumnezeu'" și reziliența

 

Ce este reziliența?

Reziliența este capacitatea de a te adapta cu succes în fața stresului și a adversității. Evenimentele stresante din viață, traumatismele și adversitatea cronică pot avea un impact substanțial asupra funcției și structurii creierului și pot duce la dezvoltarea tulburării de 

• stres posttraumatic (PTSD), 
• depresiei și 
• a altor tulburări psihiatrice. 

Cu toate acestea, majoritatea persoanelor nu dezvoltă astfel de tulburari după ce trec prin evenimente stresante din viață și, prin urmare, sunt considerate reziliente. 

eziliența, ca adaptare reușită, se bazează pe răspunsuri eficiente la provocările de mediu și pe rezistența finală la efectele dăunătoare ale stresului, prin urmare, o mai bună înțelegere a factorilor care promovează astfel de efecte este de mare importanță.

Boris Cyrulnik, neuropsihiatru, este director de educație la Universitatea din Toulon, unde predă etologia umană, și ofițer al Legiunii de Onoare. 

Este cunoscut mai ales drept cel care a făcut celebru conceptul de „reziliență“. Semnează mai multe volume de mare succes, cu 2,5 milioane de exemplare vândute în întreaga lume, printre care Un merveilleux malheur (1999), Les Vilains Petits Canards (2001), Sauve-toi, la vie t’appelle (2012)etc.

Psihoterapia lui Dumnezeu. Ce ne arată psihologia şi neurologia despre efectul de reziliență al credinţei?

Indiferent de poziționarea mea cu privire la religie, m-a intrigat titlul acestei cărți. 

Apoi am găsit un sens (am încercat) al ei încadrând-o în contextul operei despre reziliență al autorului și al vieții sale, Boris Cyrulnik.

Nu am fost foarte familiarizată cu conceptul de "Dumnezeu" în psihoterapie. Singurele idei pe care le cunosc sunt ideile clasice ale lui Sigmund Freud și ale lui Albert Ellis.

Boris Cyrulnik are o poveste vie și tragică: 

• supraviețuitor al Holocaustului a lucrat cu războinici copii, cu copii abandonați, cu copiii lipsiți de afecțiune.

Titlul provine dintr-o expresie a scriitorului Elie Wiesel: "Dumnezeu suferă pentru că răul există și am nevoie atât de mult de Dumnezeu". Deci, trebuie să îl iei pe Dumnezeu în psihoterapie, pentru că, într-adevăr, "suferă de Auschwitz". 

Ateii se pot ingrozi!

Acesta este punctul de pornire teoretic al cărții . Când a fost înființat Grupul de Cercetare pentru Reziliență, doi dintre participanți au spus: "Resiliența este mesajul învierii lui Hristos". A întâlnit opii cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, cu anxietate și atunci s-a întrebat: "De ce ne simțim bine numai în biserică?" Acești copii m-au făcut să mă gândesc la efectul de reziliență al credinței.

â

 "Nu știu nimic despre religie ca atare, iar a studia acest fenomen cu datele moderne ale psihologiei teoriilor de atașament și aleneuroștiinței, a fost o pistă interesantă.
Arată că ideea de transcendență este universală și pur umană. În etologie, "teoria minții" pune întrebarea: 

• de ce sunt capabil să citesc în mintea celorlalți? 

• Pot să văd indicii în expresiile feței, în atitudinea lui, în intonarea vocii etc., care îmi permit să interpretez gândurile și intențiile sale. 

• Pot spune "Ea e supărată pe mine" . 

Numai oamenii pot experimenta fizic o emoție provocată de o reprezentare a realității.

Iinfluența mediului înconjurător, care ne modelează în legătură cu transcendența: pentru sau împotriva, conform orientării noastre religioase.

"Pentru că ne-am dezbrăcat total de emoțiile reale imaginăm o entitate invizibilă care guvernează și ia nume diferite: Dumnezeu, Allah etc. El este peste tot, este în noi. Se simte în interiorul nostru ca o reprezentare, o senzație puternică, ca dovadă a acestei entități invizibile.

Care este asocierea cu reziliența?

„Este transformarea unei suferințe într-o reprezentare absentă. Eu sufăr, dar Dumnezeu mă ajută. Credincioșii se confruntă cu încercările vieții mult mai bine decât necredincioșii. Moartea este relativă în ochii lor. Este doar un pasaj către viața veșnică.”

Boris Cyrulnik analizează nevoia umană de a avea o credinţă şi legătura dintre ataşamentul religios, fie el individual sau colectiv, şi condiţiile sociale, economice, politice sau istorice.

• De unde vine credinţa?
• Care sunt rădăcinile ei psihosociale?
• Cum putem şti de ce în anumite contexte credinţa este pozitivă, iar în altele duce spre dezintegrare?
• Cum pot fi înţelese din punct de vedere ştiinţific efectele adesea psihoterapeutice şi uneori perverse ale religiozităţii?

Unul dintre cei mai cunoscuţi psihologi și neuropsihiatri ai lumii ne oferă o viziune inedită cu privire la relaţia  cu religia. O reflecţie originală privitoare la psihoterapia sacrului şi la rolul fundamental pe care îl joacă ataşamentul în sentimentul religios.

Sunt trecute în revistă atât efectele pozitive, cât şi cele negative ale religiozităţii în funcţie de diferiţi factori.