Acceptarea

Cum reacţionăm în faţa situaţiilor adverse sau cel puţin neplăcute ?

Cu ce frecvenţă

•        “nu se poate”

•        “e imposibil”

•        “nu cred”

au fost replicile monolog din minte ? sau replicile din dialogul cu altcineva în cazul în care situaţia nu a fost considerată mult prea intimă pentru a fi dezvăluită, discutată cu altcineva decât cu propriul eu.

Primul pas pentru schimbarea situaţiei este  acceptarea.

Ce înseamnă acceptare ? Pe scurt (puţin mai pe larg, aici), conştientizarea faptului că “e acolo”. Cine ? (poate deja adresez întrebări intuitive deci inutile)

Ea, situaţia cu ansamblul ei de emoţii, circumstanţe, persoane.

Apoi întrebarea “ce fac acum ?”

Din acest moment apar şi posibilele răspunsuri: schimb situaţia, reacţia, stau/ fug, mă gândesc la altceva etc.

Dar totuşi, cum ?

Prin acordarea de timp pentru a afla ce este de fapt acolo, ce se întâmplă, de exemplu.

Apoi continuarea este mult prea individualizată, la fel cum sunt situaţiile însele.

Mai mult, aici.

Un exemplu: