Ea vea pantofi mici ş i ro ş ii l ă cui ţ i, de o m ă rime aproximativ ă cu ce înc ă l ţ a ea de obicei. Dar num ă rul de la pantofi era un am ă nunt neglijabil, oricum nu un obstacol pentru ce urma s ă se întâmple. Important ă era ocazia pentru care îi alesese dintr-un magazin f ă r ă prea multe variante de m ă rimi la ace ş ti pantofi, în orice caz. Nu conta dificultatea de a coborî aproape un etaj cu ei, mai mult împiedicându-se în vârfurile acestor pantofi cam mari, dar ro ş ii . Culoarea devenea esen ţial ă . Cu atât mai pu ţ in cum ar fi reu ş it s ă parcurg ă câ ţ iva metri pe asfalt nu o interesa. S ă nu mai vorbim despre urcatul aceluia ş i etaj in virtutea reversibilit ă ţ ii ac ţ iunilor.. din nou nesemnificativ. Ea, cu pantofii ei ro ş ii, era o Dorothy din vr ă jitorul din Oz, în realitate, ce-i drept. Care realitate? A ei ...
Cititorule, aici găsești noutăți din cercetarea sănătății mintale, fotografie proprie și impresii din călătorii.