Treceți la conținutul principal

Ce rol are religia în sănătatea mintală ?



Kenneth I. Pargament este cunoscut pentru activitatea sa ştiinţifică privind rolul religiei în domeniul sănătăţii mintale.

Oamenii apelează adesea la credinţa lor ca sprijin în momentele cele mai stresante. Aceasta se întâmplă mai ales în unele grupuri, cum ar fi persoanele în vârstă şi grupurile minoritare care sunt mai predispuse  să caute ajutor  în credinţă decât în familie, prieteni şi sistemul de sănătate. 

Studiile empirice arată că în cazul persoanelor cu stres major,  cum ar fi dezastrele  naturale, boală, pierderea celor dragi, religia şi spiritualitatea sunt în general utile pentru a face faţă, în special persoanelor cu cele mai puţine resurse şi care se confruntă cu cele mai incontrolabile probleme.

Există mai multe forme de coping (adaptare) religioase, iar unele sunt mai utile decât altele. Şi unele şi altele pot fi surse de stres.

Cum folosesc psihologii religia şi spiritualitatea în practica clinică de azi ? Ce spuneau/făceau S. Freud  şi B.F. Skinner ?

Pentru mulţi oameni, religia şi spiritualitatea sunt resurse-cheie care pot facilita creşterea lor. Pentru alţii, religia şi spiritualitatea pot fi surse de stres prin contradicţia generată. Sondajele arată că oamenii ar dori să fie în măsură să vorbească despre probleme de credinţă în şedinţele psihologice. Psihologii sunt obligaţi etic să respecte diversitatea culturală a clienţilor.Totuşi, ei pot refuza cazurile ale căroror convingeri vin in contradicţie cu ale lor.

M
Deci, depinde..


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rolul culorii în mediile pentru promovarea sănătății 1

  Puțină biologie… teoria fără de care practica nu ar fi posibilă Culoarea este o parte a prcesului percepției din mediul înconjurător în funcţie de diferenţele de lungimi de undă ale luminii. Culoarea este percepută de ochi și interpretată de creier. Perceperea culorii este un proces complicat care implică atributele sursei de lumină, textura suprafețelor și interpretări neurologice. Lumina se reflectă pe suprafețe și transmite un răspuns electrochimic la ochi, care se traduce în culoare în creier. Sunt suprafețe colorate diferite separate printr-un model diferit de semnale neuronale care sunt generate de receptorii de culoare din retina ochiului. Culoarea este un factor fundamental în designul de mediu.  Oamenii consideră adesea răspunsul la culoare ca fiind instinctiv și simplu, dar implică o interacțiune foarte complexă între lumina, ochi și creier. Rolul culorii este important nu doar pentru că influenţează aspectele estetice şi tehnice alemediilor create de om, dar afect...

Cum vezi? Astigmatismul miopic

Astigmatismul este o afecțiune cauzată de defecte subtile în modul în care ochiul tău curbează lumina (un proces numit refracție) care trece la retină, zona sensibilă la lumină din spatele globului ocular. Nervul optic transmite impulsurile nervoase de la retină la creier, care le traduce în vedere. Dacă vederea funcționează corect, corneea și cristalinul din spatele acesteia refractează lumina în retină. Din păcate, imperfecțiunile în curbura corneei sau a cristalinului (sau ambele) pot împiedica focalizarea corectă a imaginilor pe retină. Creierul percepe aceste tulburări oculare ca imagini neclare sau distorsionate. Cercetările sugerează că astigmatismul este cel mai frecvent tip de eroare de refracție atât la copii, cât și la adulții din întreaga lume. Simptome: Simptomele astigmatismului pot include: Vedere încețoșată sau distorsionată( dublă/ neclară) Oboseala ochilor Dureri de cap  vedere dificiă noaptea Oamenii pot avea astigmatism împreună cu alte erori de refracție, cum ...

Auto-terapia

  Intervențiile de sănătate mintală auto-dirijate sunt mai frecvente decât ați putea crede. Multe persoane  folosesc aplicații, cărți și alte strategii de autoajutorare pentru a-și găsi calea către o sănătate mintală mai bună. Este bine sau nu? Nu exist ă un răspuns univoc.  Uneori există acuzații de pseudo-practică..  Dacă ești interesat/ ă , poți parcurge acest articol. autoterapia este o intervenție psihologică informală oferită de tine însuți, fără aportul unui psihoterapeut instruit. Terapia formală a sănătății mintale, sau psihoterapia, se bazează pe relația profesional-client. Această relație este esențială pentru procesul terapeutic și, desigur, lipsesc intervențiile auto-dirijate. Este acesta un factor care ar putea face ca autoterapia să fie ineficient ă . Nu chiar, dar s ă vedem. ceea ce numim autoterapie nu este sinonim sau un înlocuitor pentru psihoterapie. Cu toate acestea, ar putea fi o completare excelentă pentru sprijinul profesional. Tehnici/instr...