Treceți la conținutul principal

Like!

Sindromul hubris sau mândria exagerată 1

Istoria nebuniei este istoria puterii. Pentru că își imaginează puterea, nebunia este atât incapabilă, cât și atotputernică.

Amenințând structurile normale de autoritate, nebunia este angajată într-un dialog nesfârșit - câteodată un monolog monomaniac - despre putere.


Carisma, farmecul, capacitatea de a inspira, convingerea, disponibilitatea de a-și asuma riscuri, aspirațiile grandioase și încrederea în sine copleșitoare sunt calități adesea asociate cu o conducere de succes.


Cu toate acestea, există o altă latură a acestui profil, deoarece aceste calități pot fi marcate de impetuozitate, de refuz de a asculta sau de a primi sfaturi și de o anumită formă de incompetență atunci când predomină impulsivitatea, nesăbuința și neatenția frecventă la detalii.

Acest lucru poate duce la conducere dezastruoasă și poate provoca daune pe scară largă. Pierderea în consecință a capacității de a lua decizii raționale este percepută de publicul larg ca fiind mai mult decât „doar o greșeală”.


Un concept care leagă aceste elemente este hubris sau mândria exagerată, încrederea în sine copleșitoare și disprețul față de ceilalți.

Cum ne putem gândi în mod util la un lider care abuzează hubristic de putere, dăunând vieții altora? Unii o văd ca nimic mai mult decât manifestarea extremă a comportamentului normal de-a lungul unui spectru de narcisism. Alții pur și simplu resping hubrisul ca un pericol profesional al liderilor puternici, politicienilor sau liderilor din afaceri, militari și mediul academic; un aspect neatractiv, dar de înțeles al celor care tânjesc la putere.


Situația poate fi formulată diferit, astfel încât să devină adecvat să ne gândim la hubris în termeni medicali. Apoi devine necesar mai întâi să excludem afecțiuni precum tulburarea bipolară (maniaco-depresivă), în care grandiositatea poate fi o caracteristică proeminentă. Din perspectiva medicală, pot fi ridicate o serie de alte întrebări decât aspectele practice ale tratamentului.


De exemplu, medicii și psihiatrii pot ajuta la identificarea caracteristicilor hubrisului și pot contribui la proiectarea legislației, a codurilor de practică și a proceselor democratice pentru a constrânge unele dintre caracteristicile sale?

Neurologii pot merge mai departe și pot descoperi prin imagistica creierului și alte tehnici mai multe despre personalitate?



https://scholar.google.com/scholar_lookup?title=Neville%20Chamberlain%3A%20a%20biography&author=R%20Self&publication_year=2006&book=Neville%20Chamberlain%3A%20a%20biography


https://www.healio.com/journals/psycann/2007-2-37-2/%7B28b5516f-6bea-4be7-8095-67af3d9651ca%7D/neuroimaging-in-personality-disorders-current-concepts-findings-and-implications



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rolul culorii în mediile pentru promovarea sănătății 1

  Sursa imaginii: https://www.pexels.com/photo/abstract-painting-1595649/ Puțină biologie… teoria fără de care practica nu ar fi posibilă Culoarea este o parte a prcesului percepției din mediul înconjurător în funcţie de diferenţele de lungimi de undă ale luminii. Culoarea este percepută de ochi și interpretată de creier. Perceperea culorii este un proces complicat care implică atributele sursei de lumină, textura suprafețelor și interpretări neurologice. Lumina se reflectă pe suprafețe și transmite un răspuns electrochimic la ochi, care se traduce în culoare în creier. Sunt suprafețe colorate diferite separate printr-un model diferit de semnale neuronale care sunt generate de receptorii de culoare din retina ochiului. Culoarea este un factor fundamental în designul de mediu. Oamenii consideră adesea răspunsul la culoare ca fiind instinctiv și simplu, dar implică o interacțiune foarte complexă între lumina, ochi și creier. Rolul culorii este important nu doar pentru că influenţează

Cine ești, cine sunt?

Rândurile de mai jos nu sunt propriu-zis despre (re)găsirea identităţii sau autocunoaştere deşi dacă vrei.... pot fi şi  despre asta. Pentru un timp oamenii fac parte constitutiv ă  din viața, din acțiunile, din gândurile, angoasele și euforiile, din liniștea și visurile tale.  Pentru același timp tu ești parte constitutivă din viața acelor oameni. Dacă timpurile voastre nu se sincronizează  atunci viețile voastre interioare coexstă.... un timp.  Dacă timpurile voastre se sincronizează  atunci viețile voastre interiare coexstă pentru un timp nelimitat, simultan cu căderile, cu zborurile, cu întoarcerile și abandonul temporar.  Ce rămâne totuși pe tărâmul rugos al amintirilor incerte și ele, poate la fel de incerte ca prezentul însuși? \

Decizia

Vin uneori momentele Acelea .... Acelea, le ştim cu toţii.Pot fi chiar toate, de ce nu?  Atunci când sim ţi  nu ştiu ce în stomac şi devine şi mai clară relaţia dintre minte şi corp.  Atunci când luarea unei decizii se impune cu desăvârşire. Nu suportă amânare, fie şi subiectiv (de fapt, de cele mai multe ori mai întâi subiectiv). O răscruce nu de vânturi, ci de gânduri se prezintă în faţa ochilor  ş i a minţii, de fapt în faţa fiinţei pe de-a-ntregul. O răscruce cu toată ambivalenţa ei de 2 c ă i sau mai multe. Să rămâi pe loc sau să înaintezi şi-n ce fel ? Ce să faci ? Sa  î ncepi cu conceptualizarea  rămasului pe loc  şi  a  înaint ării  şi implica ţii sau s ă   r ă mai indiferent (la tine  însuți )? Acestea sunt întrebările.