Acasă şi un fel de acasă

Am călătorit mai mult mental decât fizic prin vârtejul timpilor. M-am agăţat de prezent ca să nu mă lase să alunec prea adânc şi pentru prea mult timp în trecut, nici măcar cel apropiat. Să îmi fie siguranţă dacă am să cad pe-acolo printr-o baltă sau dacă voi fi trasa ca-n filmele cu fantome. Sau daca o să mă orbească şi ademenească vreun far luminiscent, vreo himeră prin trecut. În călătoria asta de, un într-un singur moment, persoană. M-am desprins, nu fără părere de rău şi am mers mai departe. Am cântărit lumina în toate fazele ei şi sensurile ei. Am numărat-o în lumeni, i-am simţit consistenţa şi mi-am trecut-o prin celulele pielii. În general, ne-am înţeles bine. M-am reimprietenit cu umbra. Cred cam luat cu mine exact cât am avut nevoie din ambele.Am respirat printre flori, frunze şi pereţi .

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Odată ca niciodată

Ea vea pantofi mici ş i ro ş ii l ă cui ţ i, de o m ă rime aproximativ ă cu ce înc ă l ţ a ea de obicei. Dar num ă rul de la pantofi era un am ă nunt neglijabil, oricum nu un obstacol pentru ce urma s ă se întâmple. Important ă era ocazia pentru care îi alesese dintr-un magazin f ă r ă prea multe variante de m ă rimi la ace ş ti pantofi, în orice caz. Nu conta dificultatea de a coborî aproape un etaj cu ei, mai mult împiedicându-se în vârfurile acestor pantofi cam mari, dar ro ş ii . Culoarea devenea esen ţial ă . Cu atât mai pu ţ in cum ar fi reu ş it s ă parcurg ă câ ţ iva metri pe asfalt nu o interesa. S ă nu mai vorbim despre urcatul aceluia ş i etaj in virtutea reversibilit ă ţ ii ac ţ iunilor.. din nou nesemnificativ. Ea, cu pantofii ei ro ş ii, era o Dorothy din vr ă jitorul din Oz, în realitate, ce-i drept. Care realitate? A ei ...

Despre ploaie

Aceasta nu este o recenzie a c ă r ţ ii “Despre ploaie” a lui Martin Page, cum poate v-ar sugera titlul, pentru cunoscatori, ci doar parte din efectul ei ş i… al ploii. Ce facem când plou ă ? Ne ascundem, ne retragem, ne ap ă r ă m de ea ? În general, da. Totu ş i, Martin Page este un pasionat de ploaie (poate ş i tu ?). “Nu-mi amintesc prima mea întâlnire cu ploaia. Cred c ă nu mi-a pl ă cut prea tare atingerea ei rece ş i m ă run ţ it ă . Înve ţ i s ă iu be ş ti ploaia a ş a cum înve ţ i s ă iube ş ti vinul: mai întâi te strâmbi c ă s ă pari diferit ş i cu riscul de a nu- ţ i face cunoscute gusturile. C ă orice iubire adev ă rat ă , ea necesit ă inventivitate ş i o anumit ă experien ţă de via ţă . Cu toate, acestea, nu putem spune c ă ploaia ş i vinul ac ţ ioneaz ă la fel asupra psihicului. Ebrietatea cauzata de vin nu are nevoie s ă fie înv ăţ at ă . Be ţ ia ploii li se ofer ă numai celor care o aleg.” Ce faci atunci când plou ă ? (o alegi ?...

Umorul negru nu este totuşi chiar atât de negru

Ţi s-a întâmplat să fii în preajma unei persoane care glumeşte.... macabru? Ce-ai f ă cut atunci?Eşti chiar tu o astfel de persoană şi îţi place să atragi atenţia celorlalţi în modul acesta? Nu toată lumea poate înţelege o glumă (am mai scris despre asta pe blog) ş i chiar mai pu ț ini pe cele... întunecate . Râzi la glumele sinistre (poate chiar le creezi?), de ex. despre moarte sau boal ă, sau cel puţin te fac să zâmbeşti în timp ce ceilalţi tac, sunt ş oca ţ i sau poate se simt ruşinaţi chiar de faptul că sunt atunci în apropierea ta? Într-adevăr, uneori, oamenii pot deveni lipsiţi de orice reacţie şi poate chiar jigni ț i de umorul negru . La mine, reac ţ iile sunt amestecate. Cu toate acestea, dacă te afli printre pu ț inele persoane care râd în fa ț a macabrului, situaţia nu este chiar atât de.. neagră.. Cum aşa? Noi cercetări sugerează că oamenii care iubesc glumele întunecate au un nivel crescut al i...

Sănătatea mintală, cercetare și fotografie

Faceți căutări pe acest blog

Like!

Vezi și aici