Sănătatea mintală, cercetare și fotografie

  Era o dimineață cu mult soare, prea mult soare. În plimbarea matinală pe pasarela de deasupra lacului zăresc un grilaj surprinzător de luminiscent chiar în lumina prea puternică deja. Parcă bucăți de diamant în minitură se legănau agățate acolo. M-am apropiat, nu cu intenția de a fura vreunul, ci de a observa mai îndeaproape, încă nu știam ce. Uimirea mi-a fost mare când am descoperit acolo sute de lacăte, multe inscripționate cu i ni ț iale  sau cu „love”. În ce scenariu și-n care secol mă aflam cu aceste simboluri ale iubirii, m-am întrebat. Oare sunt ale iubirii? Când am mai văzut că pe o porțiune din lemnul grilajului scria „eu+nimeni”, am completat întrebarea în monologul meu cu „sau ale disperării”? Am ajuns acasă și m-am documentat despre acest subiect   ș i fenomen straniu rămânând mirată și după aceea. Într-adevăr, lăcățelele văzute de mine erau însemne ale iubirii. Istoria „lacătelor dragostei ” datează de cel puțin 100 de ani. Are la origine o poveste sârbă, din t

    Nu mă voi lansa în discursuri fals curajoase și.... penibile despre fericirea mea  în frig și nici despre efectele binefăcătoare ale soarelui pe timp de iarnă: "Ce dacă este iarnă, eu mă simt ca vara." Curajul nu înseamnă a sfida natura ci a o accepta. După cum știți, cititori ai acestui blog, nu am un interes remarcabil pentru a ieși în evidență, ci doar de a comunica.N u scriu pentru sau  î n stilul mass-media.   Deși nu-mi plac citatele, mi-a venit în minte o frază a lui Montesquieu , parafrazez: Mi-au plăcut multe în viaț ă  , dar niciodată, gloria. Nu-mi place să mă laud. Ce există, totuși aici? Drumuri pe care am mai mers. Le străbat cu conștiința lui acum, nu a lui atunci. Printre umbre și raze solare glaciale am regăsit o liniște la 3  °C  pe care n-o mai știam demult.

  M-am despărțit de mine  însămi ca să aflu cine sunt. Paradoxal poate,  neștiind unde mă duc. O dimineața să fi fost sau o seară. Nu mai știu. Într-o așteptare a tot ce-ntarzie s-apară să fi fost, nu știu. Totul zbura împrejurul meu nud de orice informație și transparent ca roua. Neștiind așa, am cunoscut că neștiind am aflat mai mult decât am știut știind. Într-o dimineața sau o seară sau în crepuculul tuturor constientizarilor să fi fost. Nu mai știu. Invers   Aseară am contemplat cerul. O vată molatică violet gălbuie mi s-a lipit de retină și s-a transformat în celulă bastonaș. Misterul mi-a căzut din buzunarul de la piept. Să nu crezi că din dreptul inimii și alte platitudini derivate, dar mai știi? Nu știu cum se făcea, dar s-a infuzat în cerul de vată și pentru câteva secunde am avut în față șirul amintirilor trecute, prezente și viitoare , parcă visam fără să dorm. Accesasem o lume în care se părea că se cade ascendent și se urcă în cădere. Poate căderile sunt zboruri și zborur

  Am cunoscut oameni mai mult decât mi-am imaginat.Să nu crezi că o cunoaștere autentică se face (sau începe) doar față-n față. Dincolo de afișajul fizic am cunoscut gândurile, emoțiile dublate de comportametele unor oameni mai puțîn indusă-n eroare de primul element. Prima impresie a fost de o profunzime indiscutabilă comparativ cu cea „de vitrină”. Uneori s-a menținut de-a lungul timpului, în alte cazuri mai puțin. Unii oameni primesc criticile, chiar constructive, că pe nișt e  ofense.Grijă și cu sinceritatea și cui i-o „administrezi”. S-ar putea să fie ultima interacțiune cu persoană respectivă.... dacă nu ești insistent/ă. Nu merită să îndrepți atenția, gândul, către cei care nu și le îndreaptă și ei înșiși către t ine. Să nu aștept și să nu cer ajutorul celorlalți pentru ceva ce pot face singură, cu resursele personale (descoperite în prealabil, desigur). Nici socializarea și nici mimetismul nu sunt factori potențiatori de bunăstare pentru toți. Vezi fenomenologia și in

  https://mihaelaabagiu.blogspot.com/2021/12/copiii-sunt-intelepti-1.html Faptele vorbesc mai tare decât vorbele Copilăria este un o perioadă unică. Din punct de vedere istoric, singura modalitate de a afla despre ceva ce nu ai experimentat în mod direct a fost să te bazezi pe mărturii. Copiii pot face diferența între fantezie și realitate, pot evalua puterea dovezilor și preferă afirmațiile cu încadrarea științifică. Copiii din multe culturi sunt mai puțin susceptibili decât adulții să apeleze la explicații supranaturale pentru evenimente improbabile. De fapt, copiii învață să facă afirmații supranaturale. Nu lăsa tradiția să moară!? Ritualurile de „Moș Crăciun” ale Crăciunului sunt o demonstrație excelentă a adulților care participă de bunăvoie la un ritual cultural prelungit și costisitor. Moșul trebuie să fie real, altfel de ce ar face părinții mei asta? Trucul, desigur, este că le spunem copiilor, iar și iar, că bradul, listele de Crăciun, fursecurile și paharele cu lap

  Imagine: https://wordpress.org/openverse/photos/92dfaf42-6a5a-42ed-bb30-80e98406f245 Complementar cu rolul său în clarificarea conceptuală, filosofia poate contribui la critica ipotezelor științifice – și poate chiar fi proactivă în formularea unor teorii noi, testabile și predictive care ajută la stabilirea de noi căi pentru cercetarea empirică. De exemplu, o critică filozofică a cadrului imun de sine-non-sine a condus la două contribuții științifice semnificative. În primul rând, a stat la baza formulării unui nou cadru teoretic, teoria discontinuității imunității, care completează modelele anterioare propunând că sistemul imunitar răspunde la modificări bruște ale schimbărilor antigenice. Altfel spus, unele sisteme biologice detectează rata de schimbare a unui stimul, mai degrabă decât doar stimulul în sine. Se s uger ază că sistemul imunitar funcționează în acest fel. Conform teoriei d iscontinuității imunității , sistemul imunitar răspunde la schimbările bruște ale stimulă

Mulți dintre noi le povestim copiilor despre un bărbat rotund, cu barbă în roșu care trăiește în tundra înghețată din vârful lumii. El are sarcina de a judeca valoarea morală a copiilor de pretutindeni. Are o listă. A verificat-o de două ori, vorbe din popor. Li se promite copiilor că, la o dată binecunoscută și pe întuneric, se va strecura în casele lor. Aici, judecată lui va fi pronunțată. În pregătire, este obișnuit să ridici și să decorezi un copac în interiorul casei tale și să lași sub el prăjituri bogate în grăsimi și lapte bogat în nutrienți. De ce ar crede copiii ceva atât de absurd? Cum ajung copiii să discrimineze ceea ce este real și ce nu? Copiii sunt înțelepți! S-ar putea să fim tentați să credem că  ei, copiii, sunt deosebit de sensibili la fantastic și nu-l diferentiază de realitate.. Și, deși acest lucru nu poate fi în întregime nedrept, copiii se angajează într-o mare varietate de comportamente judicioase și sceptice. Obligarea lor să creadă fantasticul fără