Filosofia stiinței 3 - Imunitatea și microbiomul

 

Imagine: https://wordpress.org/openverse/photos/92dfaf42-6a5a-42ed-bb30-80e98406f245

Complementar cu rolul său în clarificarea conceptuală, filosofia poate contribui la critica ipotezelor științifice – și poate chiar fi proactivă în formularea unor teorii noi, testabile și predictive care ajută la stabilirea de noi căi pentru cercetarea empirică. De exemplu, o critică filozofică a cadrului imun de sine-non-sine a condus la două contribuții științifice semnificative.

În primul rând, a stat la baza formulării unui nou cadru teoretic, teoria discontinuității imunității, care completează modelele anterioare propunând că sistemul imunitar răspunde la modificări bruște ale schimbărilor antigenice.

Altfel spus, unele sisteme biologice detectează rata de schimbare a unui stimul, mai degrabă decât doar stimulul în sine. Se sugerază că sistemul imunitar funcționează în acest fel.

Conform teoriei discontinuității imunității, sistemul imunitar răspunde la schimbările bruște ale stimulării antigenice și devine tolerant prin stimulare lentă sau continuă. Acest principiu de bază, care este susținut de date recente privind punctele de control imun în infecțiile virale, cancere și alergii, poate fi văzut ca un cadru unificator pentru diverse răspunsuri imune.

Utilitatea?

teoria pune-n lumină multe fenomene imunologice importante, inclusiv boli autoimune, răspunsuri imune la tumori și toleranță imunologică la liganzii exprimați cronic. Teoria discontinuității a fost aplicată la o multitudine de întrebări, ajutând la explorarea efectelor agenților chimioterapeutici asupra imunomodulării în cancer și explicând modul în care celulele ucigașe naturale natural killer cells) (își modifică în mod constant fenotipul și funcțiile prin interacțiunile lor cu liganzii lor într-un mod care asigură toleranța organismului.

În al doilea rând, critica filosofică a contribuit a ideea că fiecare organism, departe de a fi un sine omogen genetic, este o comunitate simbiotică care adăpostește și tolerează mai multe elemente străine (inclusiv bacterii și viruși), care sunt recunoscute, dar nu eliminate de către sistemul său imunitar .

Cercetările privind integrarea simbiotică și toleranța imună au consecințe de anvergură asupra concepției noastre despre ceea ce constituie un organism individual, care este din ce în ce mai conceptualizat ca un ecosistem complex ale cărui funcții cheie, de la dezvoltare la apărare, reparare și cunoaștere, sunt afectate de interacțiunile cu microbii.

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28239677/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23995627/

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1471490617302302

https://www.pnas.org/content/110/9/3229?ijkey=9d2d892b23b964846fba8be29c66012b844e7a57&keytype2=tf_ipsecsha