Sănătatea mintală, cercetare și fotografie

  Formele şi sunetele pot avea gusturi deosebite, în timp ce literele sau cifrele pot întruchipa personalităţi şi genuri distincte. Ţi s-a întâmplat ? Ce culoare are luni ? Ai trăit vreo   dimineaţă albă   (sau crezi ca numai nopţile pot fi albe ?) sau sunetul trântirii unei uşi a avut un miros sau un gust distinctiv pentru tine vreodată ? Sinestezia    înseamnă "unire a simţurilor"   şi  sineste ţ ii  sunt adulţi ale căror simţuri se amestecă într-un fel de "crosscablare" a creierului. Pe baza studiilor de auto-raport şi a   studiilor de caz ştiinţifice până în prezent, par a fi 80 de tipuri de astfel de percepţii senzoriale involuntare. Cele mai răspândite, mai jos. Despre experienţa sinesteziei, tot mai jos. Tot mai multe dovezi arată că sinestezia este mai frecvenţa tipurilor creative şi că unele dintre minţile cele mai pline de imaginaţie -  Hockney, Kandinsky, Nabokov  - erau într-adevăr sinestezice. Până recent, sinestezia a avut partea sa de sceptici. Să mă

Istoria nebuniei este istoria puterii. Pentru că își imaginează puterea, nebunia este atât i ncapabil ă, cât și atotputernic ă . Amenințând structurile normale de autoritate, nebunia este angajată într-un dialog nesfârșit - câteodată un monolog monomaniac - despre putere. Carisma, farmecul, capacitatea de a inspira, convingerea, disponibilitatea de a-și asuma riscuri, aspirațiile grandioase și încrederea în sine copleșitoare sunt calități adesea asociate cu o conducere de succes. Cu toate acestea, există o altă latură a acestui profil, deoarece aceste calități pot fi marcate de impetuozitate, de refuz de a asculta sau de a primi sfaturi și de o anumită formă de incompetență atunci când predomină impulsivitatea, nesăbuința și neatenția frecventă la detalii. Acest lucru poate duce la conducere dezastruoasă și poate provoca daune pe scară largă. Pierderea în consecință a capacității de a lua decizii raționale este percepută de publicul larg ca fiind mai mult decât „doar o gr

  Câteva grade afară, dar mai multe în interiorul meu. Nu am febră. Am început să demonizez frigul așa cum demonizam Soarele, vara. Dar știm doar că iarna nu-i ca vara.  Mă consolez cu elucubrații intelectuale, zboruri (știi de care, cititorule) și cu cerul s ț lbatic de o culoare dionisiacă sau de smoal ă . Ambele culori ( nu spun nuanțe) sunt binevenite pentru  adâncul din mine .  Privesc sârme și copaci unde câte-o pasăre își mai odihnește aripile. Altfel, nimic nu mișcă, nu se aude și nu se mișcă . Doar  câteva vrăbii se agit ă   ș i anunță primăvara, pare-se.  O împietrire ca de îngheț.

  P.S.: Nicio legătur ă  cu filmul Memento. Finalul este un nou început, nu uita! *Concluzii la final de an* * Am trăit și observat tendința oamenilor de a evita să fie personali față de o altă persoană. Este mai ușor să te adresezi grupului decât persoanei în virtutea spiritului gregar al speciei, desigur. Nu-ți asumi nimic, ba chiar devii mimetic. Se spune că e benefic (speciei). La acest capitol mă declar aproape  tabula rasă . De cele mai multe ori prefer interacțiunea cu o persoană/mai multe, individual din grup ,comparativ cu grupul care poate să nu aibă nicio/o slabă legătura cu fiecare persoană din grup. Desigur că persoanele din grup l-au format pe baza a ceva comun, de exemplu, valori. Grupul are o sinergie aparte. În consecință, aș putea fi considerată o persoană care a crescut într-o peștera/ grotă după cât de primar dezvoltat am simțul gregar. Dar cine știe? Poate că da, poate că nu. ** Se tot vorbește despre devoltarea personală și despre curajul de

  Cum percepi și cum trăiești ca adult iarna și sărbătorile? Cu naivitatea de copil, agățându-te de "copilul din tine" sau mai cu substanță și cu parfum nu de turtă dulce, ci cu  parfum de.. Acum? * Afară ninge, ninge iar! Ca-n basme, aș spune dacă aș mai trăi în epoca  basmelor, interior. Articulațiile mi se revoltă, dar eu nu. Să imersez în mundan, zic.  Luminițe colorate și imagerii în capul meu. Oameni mitologici așa ziși varietăți de „moș Crăciun” din ireal ca să-mi încălzească sinapsele și trupul tot. Afară ninge, ninge iar! Parcă a stat , dar mi s-a părut.  Ninge din nesfârșit și e real.   Am crescut cu viscolele  și sclipirile solare proprii , zăpadă.  "copilul interior": Heeei!  mă atenționează nelămurit.  Adevărul este că nu cunoaștem niciodată tot ce se află înăuntrul nostru.

  Când înveți mersul din nou, dar nu c a la câțiva ani, ci c a la 20 +  ani  te străbate cea mai ingenuă emoție. Să-ți înveți mușchii și gambele să calce una în față celeilalte, echilibrat  și mai ales mintea să coordoneze, este o experiență  unic ă . . A fost o fericire clară și inegalabilă de nimic și de nimeni.  Amintirea aceast a a străfulgerat-o inoportun și de neprezis în timp ce se așezase în fața teancului c u frunze de bronz. A resimțit gânduri și emoții la fel de nedeslușite c a atunci. N-a știut nici cum să le eticheteze-n jocul de lumini și umbre de pe asfalt. Pozitive, negative.. A privit în sus și nici n-a mai văzut norii. Atât.

  A fi cunoscuți și acceptați (cred că în ordine inversă)  sunt două dintre nevoile și dorințele profunde inconștiente sau mai de suprafață ale oricărui om care uneori nu și le recunoaște sau evita să se gândească la ele. A-l acceptă și a nu-l corecta aproape în mod reflex pe celălalt de dragul de a-l corectă (începând cu ține, desigur, dar această ar fi altă discuție despre auto-acceptare) cred că este o uriașa provocare pentru oameni, cu precădere pentru aceia dintre ei care se cred ei înșiși mici divinități (la grandomanie mă refer, ți-ai dat seama, în principal). Nu mă refer aici la greșeli majore care ar schimbă cursul unei situații transformând-o într-o dramă. Tocmai tendința corectoare a „atotștiutorilor” atunci când corecția nu prea își are sensul. Doar inten ț ia  poate degenera într-o dramă. Sunt sceptică, dar sunt încrezătoare și mica experiență de până acum mi-a arătat că sunt și o bună observatoare, înțelegătoare a situațiilor și a persoanelor. Nu este o laudă de s