P.S.: Nicio legătură cu filmul Memento.
Finalul este un nou început, nu uita!
*
Am trăit și observat tendința oamenilor de a evita să fie personali față de o altă persoană. Este mai ușor să te adresezi grupului decât persoanei în virtutea spiritului gregar al speciei, desigur. Nu-ți asumi nimic, ba chiar devii mimetic. Se spune că e benefic (speciei).
La acest capitol mă declar aproape tabula rasă. De cele mai multe ori prefer interacțiunea cu o persoană/mai multe, individual din grup ,comparativ cu grupul care poate să nu aibă nicio/o slabă legătura cu fiecare persoană din grup. Desigur că persoanele din grup l-au format pe baza a ceva comun, de exemplu, valori. Grupul are o sinergie aparte.
În consecință, aș putea fi considerată o persoană care a crescut într-o peștera/ grotă după cât de primar dezvoltat am simțul gregar. Dar cine știe? Poate că da, poate că nu.
**
Se tot vorbește despre devoltarea personală și despre curajul de a-ți depăși limitele. Ei bine, nu știu cât curaj am avut, dar în acest an mi-am asumat roluri noi și am perseverat chiar atunci când părea că ceva se dezintegrează. Am experimentat zicala „O întâmplare neplăcută este un pas înainte”. Nu știu încă în ce măsura am parcurs pasul înainte, dar știu că înapoi nu am fost. Am reevaluat „dezamăgirea” alături de „amăgire”, „prietenia”. Am construit ceva din mai nimic și va conta.
Unele persoane mi-au fost alături, iaraltele nu.... ca-n viață.
***
Experiența meputinței compensate rămâne în memoria cognitivă și afectivă chiar și biasată.
Acest fapt prevalează grandoarea noii realității compensatorii.