Cunoaște-mă, acceptă-mă!

 

A fi cunoscuți și acceptați (cred că în ordine inversă) sunt două dintre nevoile și dorințele profunde inconștiente sau mai de suprafață ale oricărui om care uneori nu și le recunoaște sau evita să se gândească la ele. A-l acceptă și a nu-l corecta aproape în mod reflex pe celălalt de dragul de a-l corectă (începând cu ține, desigur, dar această ar fi altă discuție despre auto-acceptare) cred că este o uriașa provocare pentru oameni, cu precădere pentru aceia dintre ei care se cred ei înșiși mici divinități (la grandomanie mă refer, ți-ai dat seama, în principal).

Nu mă refer aici la greșeli majore care ar schimbă cursul unei situații transformând-o într-o dramă. Tocmai tendința corectoare a „atotștiutorilor” atunci când corecția nu prea își are sensul. Doar intenția  poate degenera într-o dramă.

Sunt sceptică, dar sunt încrezătoare și mica experiență de până acum mi-a arătat că sunt și o bună observatoare, înțelegătoare a situațiilor și a persoanelor. Nu este o laudă de sine, fii sigur/ă. Nu prea practic auto-măgulirea.

Nu corectez de dragul de a corecta și nici nu mă inserez în povestea altuia, dorind s-o modific, oricum ar fi conceput-o persoana respectivă. Este propria perspectivă, suntem persoane diferite. Știu și accept asta. Ok, și asemănătoare, dar asta nu prea schimbă lucrurile.

Cred că nu mai este nevoie să spun că astfel de persoane abundă în societate, surprinzător poate, chiar printre paturile "intelighenției" supreme.

Fii cine ești și încearcă să nu încerci să fii și un altul/ o alta în același timp. Nu încerca dedublarea. S-ar putea să devii Nimeni.