Treceți la conținutul principal

Like!

Cercetarea creierului și diagnosticul tulburărilor mintale

 


În a 75-a aniversare, NIMH (Institutul Național pentru Tulburările Mintale) atrage atenția asupra revoluției în studiul tulburărilor mintale.

În anii ‘90 s-a proclamat decada creierului îndemnând Institutele Naționale de Sănătate, Institutul Național de Sănătate Mintală (NIMH) și altele să crească gradul de conștientizare cu privire la beneficiile cercetării asupra creierului.

De-a lungul anilor, înțelegerea asupra creierului a crescut dramatic. Totuși, mai avem de învățat. Nevoia de a continua studiul creierului este necesară. Milioane de americani sunt afectați în fiecare an de tulburări ale creierului. În prezent, există o speranță pentru că o nouă eră a descoperirilor se deschide în cercetarea creierului.

Totuși, în ciuda exploziei de noi tehnici și instrumente pentru studierea creierului, cum ar fi imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), mulți cercetători în domeniul sănătății mintale erau din ce în ce mai frustrați de faptul că domeniul lor nu progresează atât de repede pe cât speraseră.

Pentru scepticii neincrezători în beneficiile posibile ale studiilor imagistice, NIMH le incurajează.

Trecutul diagnosticului tulburărilor mintale

De zeci de ani, cercetătorii au studiat tulburările mintale folosind diagnostice bazate pe Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale (DSM) – un manual care enumeră simptomele tulburărilor mintale și criteriile de diagnosticare a unei persoane cu o tulburare.

Dar, printre mulți cercetători, sexista uspiciunea că sistemul folosit pentru a diagnosticarea tulburărilor mintale ar putea să nu fie cea mai bună modalitate de a le studia.

Cercetătorii testau adesea persoanele cu o anumită tulburare DSM diagnosticată versus celor cu o tulburare diferită sau fără tulburare și vedeau cum diferă grupurile. Cu toate acestea, diferite tulburări mintale pot avea simptome similare, iar oamenii pot fi diagnosticați cu mai multe tulburări diferite simultan.

În plus, un diagnostic folosind DSM este total sau deloc , adică pacienții fie se califică pentru tulburare în funcție de numărul lor de simptome, fie nu. Această abordare alb-negru înseamnă că pot exista oameni care prezintă simptome ale unei tulburări mintale, dar care nu îndeplinesc limita pentru diagnostic.

Sistemele de diagnosticare se bazează pe semne și simptome clinice, dar semnele și simptomele nu ne pot spune prea multe despre ceea ce se întâmplă în creierul sau cauzele care stau la baza unei tulburări.

Cu neuroștiința modernă, am observat că informațiile despre cauzele genetice, patofiziologice și psihologice ale tulburărilor mintale nu se potriveau bine cu categoriile actuale de tulburări de diagnostic, sugerând că există procese centrale care se referă la tulburările mintale care nu erau masurate în DMS.

La un pas de inovare

Pentru a stabili noul cadru, grupul de lucru RDoC (inclusiv doctorii Cuthbert și Morris) a început o serie de ateliere în 2011 pentru a colecta feedback de la experți din diferite domenii din comunitatea științifică mai largă. Cinci ateliere de lucru au fost organizate în următorii doi ani, fiecare cu un domeniu larg de funcționare diferit, bazat pe neuroștiința comportamentală de bază anterioară. Cele cinci domenii au fost numite:

  • Valență negativă (care a inclus procese legate de emoții  precum frica, amenințarea și pierderea)
  • Valență pozitivă (care a inclus procese legate de munca pentru recompense și aprecierea recompenselor)
  • Procese cognitive
  • Procesele sociale
  • Procese de stimulare și reglare (inclusiv sisteme de stimulare pentru corp și somn).

De-a lungul timpului (2018, 2019) au avut loc alte workshopuri în acest scop.

Pentru milioanele de oameni afectați de tulburări mintale, cercetarea înseamnă speranță. Studiul tulburărilor mintale într-un mod diferit a condus deja schimbări considerabile în domeniu în ultimul deceniu, a declarat Joshua A. Gordon, MD, Ph.D., director al NIMH. „Sperăm că aceasta și alte abordări inovatoare vor continua să accelereze progresul cercetării, deschizând calea pentru prevenire, recuperare și vindecare.”


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rolul culorii în mediile pentru promovarea sănătății 1

  Sursa imaginii: https://www.pexels.com/photo/abstract-painting-1595649/ Puțină biologie… teoria fără de care practica nu ar fi posibilă Culoarea este o parte a prcesului percepției din mediul înconjurător în funcţie de diferenţele de lungimi de undă ale luminii. Culoarea este percepută de ochi și interpretată de creier. Perceperea culorii este un proces complicat care implică atributele sursei de lumină, textura suprafețelor și interpretări neurologice. Lumina se reflectă pe suprafețe și transmite un răspuns electrochimic la ochi, care se traduce în culoare în creier. Sunt suprafețe colorate diferite separate printr-un model diferit de semnale neuronale care sunt generate de receptorii de culoare din retina ochiului. Culoarea este un factor fundamental în designul de mediu. Oamenii consideră adesea răspunsul la culoare ca fiind instinctiv și simplu, dar implică o interacțiune foarte complexă între lumina, ochi și creier. Rolul culorii este important nu doar pentru că influenţează

Cine ești, cine sunt?

Rândurile de mai jos nu sunt propriu-zis despre (re)găsirea identităţii sau autocunoaştere deşi dacă vrei.... pot fi şi  despre asta. Pentru un timp oamenii fac parte constitutiv ă  din viața, din acțiunile, din gândurile, angoasele și euforiile, din liniștea și visurile tale.  Pentru același timp tu ești parte constitutivă din viața acelor oameni. Dacă timpurile voastre nu se sincronizează  atunci viețile voastre interioare coexstă.... un timp.  Dacă timpurile voastre se sincronizează  atunci viețile voastre interiare coexstă pentru un timp nelimitat, simultan cu căderile, cu zborurile, cu întoarcerile și abandonul temporar.  Ce rămâne totuși pe tărâmul rugos al amintirilor incerte și ele, poate la fel de incerte ca prezentul însuși? \

Decizia

Vin uneori momentele Acelea .... Acelea, le ştim cu toţii.Pot fi chiar toate, de ce nu?  Atunci când sim ţi  nu ştiu ce în stomac şi devine şi mai clară relaţia dintre minte şi corp.  Atunci când luarea unei decizii se impune cu desăvârşire. Nu suportă amânare, fie şi subiectiv (de fapt, de cele mai multe ori mai întâi subiectiv). O răscruce nu de vânturi, ci de gânduri se prezintă în faţa ochilor  ş i a minţii, de fapt în faţa fiinţei pe de-a-ntregul. O răscruce cu toată ambivalenţa ei de 2 c ă i sau mai multe. Să rămâi pe loc sau să înaintezi şi-n ce fel ? Ce să faci ? Sa  î ncepi cu conceptualizarea  rămasului pe loc  şi  a  înaint ării  şi implica ţii sau s ă   r ă mai indiferent (la tine  însuți )? Acestea sunt întrebările.