Dizabilitatea și votarea

 

Cu dizabilitatea de orie tip te naști sau o dobândești. Important este să devii adaptat prin felul tău de a fi fără să cedezi tentațiilor negării stării de fapt.

A fi "normal" este o abstracție statistică și o denaturare a minții colective adoratoare a comodității și a perfecțiunii.

Cum te percepi, tu decizi. Atenție la complexul de superioritate!

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste un miliard de persoane din întreaga lume,
adică aproximativ 15% din populația lumii, se confruntă în viața de zi cu zi cu un anumit tip de
dizabilitate. Această cifră este probabil să crească, având în vedere îmbătrânirea populației și creșterea afecțiunilor cronice.
în țările dezvoltate, pe de o parte, și persistența războiului și a condițiilor precare de sănătate în multe țări în curs de dezvoltare, pe de altă parte.

Ce este dizabilitatea?

Dizabilitatea este un concept complicat și, prin urmare, este dificil de găsit o definiție universal acceptabilă.

Adesea, termenul este folosit pentru a descrie oamenii în relație cu ceilalți, în funcție de lipsa de abilități sau de o anumită caracteristică. Într-un sens mai larg, dizabilitatea este întotdeauna definită în contextul societal mai larg.

Cu alte cuvinte, dizabilitatea este o construcție socială care traduce o afecțiune de sănătate într-o patologie socială ce poate împiedica persoanele să funcționeze eficient în societatea lor .

Ca termen relațional, dizabilitatea declanșează adesea un comportament discriminatoriu împotriva celor care se încadrează în categoria „persoane cu dizabilități” (exogrup) față de alții „sănătoși” (in-grup).
Discriminarea deposedează și stigmatizează persoanele cu dizabilități într-o multitudine de moduri
și în diferite domenii ale sferei sociale.

Dizabilitatea și participarea politică

În științele politice, participarea a fost adesea abordată din perspectiva resurselor și a rețelelor sociale. Resurse precum educația bună, abilitățile civice și veniturile ridicate promovează participarea. În mod corespunzător, relațiile sociale bune cresc probabilitatea recrutării politice.

În cazul persoanelor cu dizabilități, multe dintre aceste aspecte pot lipsi sau cel puțin pot fi la un nivel mai scăzut decât pentru cetățeni în general. În plus, dizabilitățile pot limita resursele fizice sau mentale ale indivizilor, necesitând adesea acel timp, efort și bani suplimentari pentru a compensa limitările.

În acest sens, este destul de posibil ca persoanele cu dizabilități să constituie un grup care suferă de privațiuni relative și comparații nefavorabile cu alte grupuri.

Studiile anterioare arată că problemele legate de starea de sănătate a indivizilor reduc prezența la vot și alte forme de activități politice.

Studiile concentrate în special pe participarea persoanelor cu dizabilități sunt efectuate în mare parte în SUA. Acestea arată că persoanele cu dizabilități raportează, în medie, niveluri mai scăzute de eficacitate politică. De asemenea, este mai puțin probabil să perceapă sistemul politic ca fiind receptiv la ele și, adesea, parțial din cauza nivelurilor mai scăzute de educație și a competențelor civice, simt că sunt mai puțin calificate să participe la politică.

Concluzii:

• Persoanele cu dizabilități sunt mai puțin predispuse să participe la vot în comparație cu persoanele fără dizabilități, iar această discriminare percepută amplifică această tendință.

• Totuși, deși dizabilitatea este asociată cu o prezență mai mică la vot, ea are efectul opus asupra celorlalte două
  forme de participare politică, și anume

1. participarea la demonstrații și

2. contactarea politicienilor sau oficialilor guvernamentali.

Interesant este că discriminarea percepută nu este un obstacol în calea demonstrărilor și a contactării. Ea poate de fapt să inducă aceste forme de participare politică uneori.

Mai multe informații:

Mattila, Mikko, Peter Söderlund, Hanna Wass and Lauri Rapeli (2013) Healthy Voting: the effect of selfreported health on turnout in 30 countries. Electoral Studies 32(4): 886–891.

Schur, Lisa, Todd Shields, Douglas Kruse and Kay Schriner (2002) Enabling Democracy: disability and voter turnout. Political Research Quarterly 55(1): 167–190.

Allport, Willard Gordon (1954) The Nature of Prejudice. Reading, MA: Addison-Wesley. Altman, Barbara (2001) Disability Definitions, Models, Classification Schemes, and Applications. In Gary L Albrecht, Katherine D Seelman and Michael Bury (eds) Handbook of Disability Studies. London: SAGE Publications, 97–122.