Initial, titlul era Specialistul primitiv
Pare contradictoriu titlul? Dacă nu, e ok. Inseamnă că nu ai zeificat, glorificat, crezut perfect specialistul.
Ceea ce vei citi mai jos, specialist de-ai fi sau nu/om educat cu diplome la colecţie/poate-n pereţi (s-a mai vazut), nu sunt judecăţi de valoare sau etichete. Nu-ţi atac ego-ul. Sunt doar concluzii ştii deja, nedefinitive, provizorii. Un fel de provizorat personal (poate nu doar personal, tu ce crezi despre asta/despre tine?).
Acest fragment este şi despre ce am învățat de la diverşi specialişti din diverse domenii (totuşi nu atât de mulţi şi nici multe.. domeniile) și de la mine însămi. Prezentul trăirii nu-ţi oferă pe moment mai nimic din elucidarea emoţională comparativ cu ce îţi oferă amintirea la scurt timp/ mai lung timp. Nici aluzii proustiene nu voi face aici.
Adesea a fi specialist într-un domeniu (specific și îngust, se exclude aici inter-disciplinaritatea care-i altceva/ s-ar dori a fi altceva) te implică să abdici de de la cunoaşterea mai mult decât minimală a celorlalte „subdomenii” ale vieții.
Inclusiv a vieții, de fapt.
Deci poți să fii super-specialist în domeniul x și trist de nespecialist și primitiv în dezvoltare în domeniile y, z, t etc. ale vieții (cred că bănuieşti deja că mă refer, la viaţa şi cunoaşterea personală) .
Mai depinde și de cât de conexe sunt sau pot deveni subdomeniile. Dar nu atingem interdisciplinaritatea, acum.
Apoi, abilitatea sau chiar arta de a "trage" și „lipi firele”.În definitiv,imeni nu poate cunoaște totul despre tot și nici măcar despre nimic.
Unii au asperităţi în construcția, peresonalitatea lor și o directeţe care le așează un val de ceața pe nuanţe și detalii, pe lucrurile mici ale vieții care nu le stârnesc nicidecum interesul. Oamenii aceștia este posibil să nici nu observe, de apreciat este o așteptare prea înaltă, delicateţea, discreţia sau fineţea, detaliul în ceilalți oameni, în felul lor de a fi.
La un prim gând am putea să credem că ei nu sunt în totalitate responsabili pentru asta, așa cum și este. Viața i-a transformat așa.
Frecvent, vezi oameni în negru (nu doar specialiști) de ai crede că trăiesc un doliu perpetuu.Și sunt apreciați pentru sobrietatea, eleganța, chiar rigiditatea lor. Sunt oameni pe care te poți baza. Da? Pentru ce?
Partea lor de „vină” aș spune că o au în măsura în care n-au încercat suficient să se automodeleze din ceea ce viața, circumstanțele a (au) făcut făcut din ei. Sau poate că da.
"Nu contează ceea ce a făcut istoria din tine, ci ce ai făcut tu cu ce a făcut istoria din tine",cum spunea J.-P. Sartre (sunt parţial de acord cu sensul acstei fraze în măsura în care nu suntem fiinte lipsite de voinţă/ control total, dar aici intervin detaliile ).