Aceasta a fost mini-călătoria cea mai contrastantă emoţional din ultimul timp. A debutat cu o explorare de nevoie nu a falezelor maritime, ci în căutare de super-market-uri la ora 4 p. m. pentrtu că arta nu te hrăneşte decât metaforic. Un prilej de a descoperi Locuri feerice. M-am bucurat să mă hrănesc și cu arta, după celălalt tip de hrană, prânzul. Totul a continuat cu o feerie a pescăruşilor și a sunetelor tânguitoare, a algelor, a valurilor în aroma sărată și cu atingeri solare și de briză. S-a finalizat cu o furtună maritimă apologetica de te lua vântul de tot.
Ea vea pantofi mici ş i ro ş ii l ă cui ţ i, de o m ă rime aproximativ ă cu ce înc ă l ţ a ea de obicei. Dar num ă rul de la pantofi era un am ă nunt neglijabil, oricum nu un obstacol pentru ce urma s ă se întâmple. Important ă era ocazia pentru care îi alesese dintr-un magazin f ă r ă prea multe variante de m ă rimi la ace ş ti pantofi, în orice caz. Nu conta dificultatea de a coborî aproape un etaj cu ei, mai mult împiedicându-se în vârfurile acestor pantofi cam mari, dar ro ş ii . Culoarea devenea esen ţial ă . Cu atât mai pu ţ in cum ar fi reu ş it s ă parcurg ă câ ţ iva metri pe asfalt nu o interesa. S ă nu mai vorbim despre urcatul aceluia ş i etaj in virtutea reversibilit ă ţ ii ac ţ iunilor.. din nou nesemnificativ. Ea, cu pantofii ei ro ş ii, era o Dorothy din vr ă jitorul din Oz, în realitate, ce-i drept. Care realitate? A ei ...









Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea!