Sănătatea mintală, cercetare și fotografie

  P.S.: Nicio legătur ă  cu filmul Memento. Finalul este un nou început, nu uita! *Concluzii la final de an* * Am trăit și observat tendința oamenilor de a evita să fie personali față de o altă persoană. Este mai ușor să te adresezi grupului decât persoanei în virtutea spiritului gregar al speciei, desigur. Nu-ți asumi nimic, ba chiar devii mimetic. Se spune că e benefic (speciei). La acest capitol mă declar aproape  tabula rasă . De cele mai multe ori prefer interacțiunea cu o persoană/mai multe, individual din grup ,comparativ cu grupul care poate să nu aibă nicio/o slabă legătura cu fiecare persoană din grup. Desigur că persoanele din grup l-au format pe baza a ceva comun, de exemplu, valori. Grupul are o sinergie aparte. În consecință, aș putea fi considerată o persoană care a crescut într-o peștera/ grotă după cât de primar dezvoltat am simțul gregar. Dar cine știe? Poate că da, poate că nu. ** Se tot vorbește despre devoltarea personală și desp...

  Cum percepi și cum trăiești ca adult iarna și sărbătorile? Cu naivitatea de copil, agățându-te de "copilul din tine" sau mai cu substanță și cu parfum nu de turtă dulce, ci cu  parfum de.. Acum? * Afară ninge, ninge iar! Ca-n basme, aș spune dacă aș mai trăi în epoca  basmelor, interior. Articulațiile mi se revoltă, dar eu nu. Să imersez în mundan, zic.  Luminițe colorate și imagerii în capul meu. Oameni mitologici așa ziși varietăți de „moș Crăciun” din ireal ca să-mi încălzească sinapsele și trupul tot. Afară ninge, ninge iar! Parcă a stat , dar mi s-a părut.  Ninge din nesfârșit și e real.   Am crescut cu viscolele  și sclipirile solare proprii , zăpadă.  "copilul interior": Heeei!  mă atenționează nelămurit.  Adevărul este că nu cunoaștem niciodată tot ce se află înăuntrul nostru.

  Când înveți mersul din nou, dar nu c a la câțiva ani, ci c a la 20 +  ani  te străbate cea mai ingenuă emoție. Să-ți înveți mușchii și gambele să calce una în față celeilalte, echilibrat  și mai ales mintea să coordoneze, este o experiență  unic ă . . A fost o fericire clară și inegalabilă de nimic și de nimeni.  Amintirea aceast a a străfulgerat-o inoportun și de neprezis în timp ce se așezase în fața teancului c u frunze de bronz. A resimțit gânduri și emoții la fel de nedeslușite c a atunci. N-a știut nici cum să le eticheteze-n jocul de lumini și umbre de pe asfalt. Pozitive, negative.. A privit în sus și nici n-a mai văzut norii. Atât.

  A fi cunoscuți și acceptați (cred că în ordine inversă)  sunt două dintre nevoile și dorințele profunde inconștiente sau mai de suprafață ale oricărui om care uneori nu și le recunoaște sau evita să se gândească la ele. A-l acceptă și a nu-l corecta aproape în mod reflex pe celălalt de dragul de a-l corectă (începând cu ține, desigur, dar această ar fi altă discuție despre auto-acceptare) cred că este o uriașa provocare pentru oameni, cu precădere pentru aceia dintre ei care se cred ei înșiși mici divinități (la grandomanie mă refer, ți-ai dat seama, în principal). Nu mă refer aici la greșeli majore care ar schimbă cursul unei situații transformând-o într-o dramă. Tocmai tendința corectoare a „atotștiutorilor” atunci când corecția nu prea își are sensul. Doar inten ț ia  poate degenera într-o dramă. Sunt sceptică, dar sunt încrezătoare și mica experiență de până acum mi-a arătat că sunt și o bună observatoare, înțelegătoare a situațiilor și a persoanelor. Nu est...

  Visul unei zile de  toamnă

Dacă ți se pare abstract titlul acestui "articol" (de fapt, nu știu prea bine cum să-l numesc), te informez, cititorule, că am să împărtășesc cu ține informații "life" de la conferința la care am fost co-organizatoare și participanta:conferința  Health Now V in colaborare cu organizația Choice . Nu doresc să fac PR sau leasing prin ce scriu aici, dar unele informații merită să fie cunoscute.  Se spune că o imagine valorează mai mult decât o mie de cuvinte (nu cred asta), dar o imagine în care apar cuvinte cu sens cât valorează oare?

Cum supraviețuim? Care este acea flacără  care se aprinde pâlpâind în camera sumbră și întunecată a ființei noastre atunci când ceva de importanță vitală s-a pierdut?  „Toate necazurile tale s-au risipit dacă nu ai învățat încă cum să fii nenorocit”, spune intuiția atemporală a lui Seneca asupra cheii rezistenței ldin antichitate, reținută de știința socială contemporană care constată că răul psihologic este cel mai semnificativ predictor al triumfului asupra stării de bine și a succesului în viață. "Numai în măsura în care ne expunem din nou la anihilare, putem descoperi ce e indestructibil la noi", a afirmat profesoara budistă tibetană Pema Chödrön.   Pierderea apare în fiecare viață umană. Gradul de acceptare și abilitatea cu care ne adaptăm la coborârea bruscă a „întunericului”  ca să împrumut termenul pe care William James l-a împrumutat de la (Margaret Fuller), „modul de acceptare a universului nostru” - poate fi cea bună măsură de trai. Asta abor...