Dizabilitatea ca proteză narativă în "Un colind de Crăciun" de Charles Dickens

 

Dizabilitatea, în diferitele sale forme și tipuri, a servit ca element de bază al multor opere literare

de-a lungul istoriei. Potrivit criticilor, însă, astfel de reprezentări ale
dizabilităților sunt în mare măsură nerealiste și stereotipe în sensul că se adresează
clişee predominante care au fost construite în diferite discursuri despre oamenii cu
afecțiuni fizice și cognitive.

Colind de Crăciun (în engleză A Christmas Carol, titlul original fiind A Christmas Carol in Prose, Being a Ghost Story of Christmas, Colindă de Crăciun în proză, poveste de Crăciun cu fantome) este o nuvelă scrisă de Charles Dickens, publicată pentru prima dată la Londra de Chapman & Hall în 1843, cu ilustrații realizate de John Leech. Aceasta prezintă povestea lui Ebenezer Scrooge, un bătrân zgârcit care este vizitat de fantoma fostului său partener de afaceri, Jacob Marley, și de spiritele Crăciunului Trecut, Prezent și Viitor. Sub influența acestor vizite, Scrooge trece printr-o profundă transformare, devenind un om mai generos și mai binevoitor.

Poate că-ți este familiară această nuvelă și te-ai gândit sa o (re) parcurgi acum, de Crăciun. În aacest articol mi-am propus sa te informez cu privire lasemnificația mai puțin magică   a acestei opere.

Dizabilitatea era o imagine omniprezentă în ficțiunea secolului al XIX-lea, o epocă ce a asistat la discuții controversate cu privire la subiectele de normalitate și devianță.
Considerat de mulți drept cel mai faimos scriitor al perioadei, Charles Dickens, de asemenea, pe scară largă a folosit personaje cu handicap în romanele sale. Unul dintre cele mai memorabile dintre aceste personajeeste Tiny Tim, un copil cu dizabilități din romanul lui Dickens A Christmas Carol, al cărui patetic
condiția îl mișcă foarte mult pe Scrooge, protagonistul notoriu al narațiunii, facilitând și
grăbindu-i transformarea spirituală. Această lucrare își propune să analizeze personajul lui Tiny Tim şi influenţa sa asupra personajului principal în lumina teoriei protezei narative.

Introdusă de criticii c u dizabilități David T. Mitchell și Sharon L. Snyder, teoria este valabilă în sensul în care consideră că personajele cu dizabilități au servit drept dispozitive protetice în multe narațiuni. Ele nu au fost apreciate, descrise și înțelese pentru cine sunt la fel ca oamenii diferiți din punct de vedere mintal. Mai degrabă, ele au funcționat doar ca metafore și simboluri care
au fost construite pentru a transmite un mesaj moral personajelor și cititorilor „normali”.

Personajul  Tiny Tim exemplifică proteza narativă prin prezența sa scurtă în lucrare care nu face decât să întărească discursul discriminatoriu al nuvelei.

Critica abordează angajarea stereotipă a personajelor cu dizabilități în literatură, subliniind că aceste „anormalitati ” servesc ca un fel de „proteză” pentru texte în atmosfere discriminatorii. Adică se transformă în instrumente narative care ajută la extinderea intrigii care se preocupă în primul rând de destinele personajelor fără handicap.

Mai mult, dizabilitatea este uneori folosită pentru a da lecții morale personajelor „normale” și cititorilor Ceea ce cercetătorii cu dizabilități găsesc de vină este faptul că stereotipul personajelor cu dizabilități nu reușește să le înfățișeze ca agenți umani cu reale experiențele umane și astfel, aceste personaje nu pot fi cunoscute, înțelese și dmirati pentru ceea ce sunt .

Altfel spus, construcția dizabilității se referă mai mult la observator decât la subiectul observat.

Mai multe informații

Mitchell, David T., and Sharon L. Snyder. Narrative Prosthesis: Disability and the Dependencies of Discourse. Ann Arbor: The University of Michigan Press, 2000.

Kanwit, John Paul M. “‘People Mutht Be Amuthed’: Work, Play, and the Dickensian Disabled Child.” Dickens Studies Annual, Vol. 47, 2016, pp. 33-56.

Lacom, Cindy. “‘The Time Is Sick and Out of Joint’: Physical Disability in Victorian England.” PMLA, Vol. 120, No. 2, 2005, pp. 547-552.