Am fost și sunt martoră la mascarada socială a oamenilor obsedați de statut, recunoaștere, grandoare. Cred că nu m-am molipsit prea mult neștiind dacă acesta este un lucru bun sau rău. Norrmalitate?
Normalitatea este o curbă gaussiană sfidată de varietate.
Oricum ar fi , uitându-mă la viața oamenilor Mari nu am avut a admira, aprecia prea multe în goana lor pentru mai mult, și mai mult fie că sunt conștienți sau nu. După ce atingi vârful (dacă, deși noile vârfuri sunt cam jos și iluzia îmbracă aproape totul),singurul vârtej va fi în jos. De-asta visul lui mai mult, tot mai mult.
Nu doresc să cad nici în capcana proustiană a căutării timpului pierdut deși M. Proust îmi decorează și nu doar, biblioteca și să fac comparații desuete cândva.
Grandomania evoluează cu o anumeimpozanță perceptibilă de la distanță mai ales printr-o sobrietate și lipsa zâmbetului la care se aaugă numărul cămășilor cu funde și dantele ori cu cravate sau cu cămășile negre pentru presupușii neconvenționali și cu nivelul de influență socială.
Este un mare mister simplitatea care adesea se confundă cu reductionismul care social, de cele mai multe ori, nu echivalează nicidecum cu frumusețea spiritului și nici a intelectului.
Este greu să fii simplu într-o lume a aparențelor. De-a lungul istoriei analizând, nu este-n general mai nimic nou.
Până acum îmi este clar că titlurile, statutul dobândit shimbă oamenii irevocabil. Sper să nu fie un bias personal de interpretare și sper într-un viitor care să-mi infirme credința aceasta deși....
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea!