Lasă-mă să plâng

Nu, această postare nu are un caracter confesional, nu este o rugăminte ca atare, adică nu este despre mine la modul cel mai direct..
"Nu mai plânge!" este o reacţie prin care se interzice un act fiziologic (cu substrat mai profund, de  mai multe ori, este adevărat) unui copil sau unui adult mai întâi mai mult din nevoia persoanei martore de a finaliza o situaţie care o tulbură peste măsură şi cu care nu ştie ce să facă. Uneori urmează întrebarea "De ce plângi?" care arată o oarecare preocupare pentru persoana carte plânge. întrebare la care probabil că nu se aşteaptă un răspuns.. cel puţin nu în scurt timp (pentru că este nevoie ca persoană să se oprească mai întâi din a plânge, desigur). 
Se plânge din multe motive sau din aproape niciun motiv. 
Dacă se afla motivul şi cel puţin pare a fi unul întemeiat, se livrează sfaturile cu convingerea că vor"salva situaţia pentru toţi: "Fii curajoasă(curajos) !",  "Eşti puternic(a), nu trebuie să plângi", "Nu fii prost Nu plânge!" etc.care de fapt sunt un ansamblu de preconcepţii şi prejudecăţi.
Există multe moduri de a plânge, există chiar o simulare a plânsului. Tu le cunoşti şi diferenţiezi?
Plânsul şi atitudinea faţă de plâns sunt familiare şi cumva atemporale deşi reacţia la plâns nu este universală şi cred că deja te gândeşti şi tu la asta.

Nu am să ofer reţete de comportament pentru gestionarea raportării la sine/ la o persoană care plânge pentru că nu cred în reţete general valabile şi nici nu cred că există (te gândeşti deja la cărţile "self-help"?).

De fapt, ceea ce există  sunt diferenţele în modul în care fiecare dintre noi este construit din punct de vedere fiziologic, anatomic etc.

Sistemul neurologic este  doar unul din sistemele care determină frecvenţa şi intensitatea plânsului.  Deci fiecare dintre noi are în primul rând un prag biologic diferit pentru lacrimi. Apoi, plânsul mai este şi destul de personal şi inter-cultural, de multe ori interzis şi repudiat, aproape un tabu.

Deci să explorăm datele ştiinţifice şi mai puţin ştiinţifice referitor la metodologie despre.. plâns şi efectele sale.

Plânsul a fost definit ca un fenomen secretomotor complex caracterizat prin vărsarea lacrimilor din aparatul lacrimal, fără nicio iritare a structurilor oculare şi adesea însoţită de modificări ale muşchilor expresiei faciale, vocalizări. Poate fi generat de o varietate de evenimente de la cele aparent banale până la cele cruciale, variind de la experienţe negative până la experienţe pozitive.

Plânsul se petrece predominant în situaţii caracterizate prin separare, pierdere şi neajutorare şi fiind copleşit de emoţie puternică, fie ea negativă sau pozitivă.

Istoria lacrimilor începe de la funcţiile antiseptice şi antibacteriene pentru ochi.

Evoluţionist vorbind, a şti cum să plângi este mecanism adaptativ, chiar de supravieţuire. A şti cum să plângi, a plânge bine înseamnă a o face astfel încât să soliciţi ajutor.

Despre plânsul bebeluşilor, caracteristicile acustice ale plânsului şi semnificaţii pentru cei care ştiu să le audă şi identifice (unii cercetători au făcut asta), în referinţe.

Ipotezele recente despre funcţiile plânsului la om subliniază faptul că plânsul măsurat prin efectul lacrimilor vizibile promovează:

·        empatia

·        comportamentul prosocial

·        îngrijirea şi protecţia celorlalţi

·        facilitează legătură socială şi reduce agresiunea interpersonală

Se pare că în prezent nu este clar de la cine şi în ce condiţii pot fi aşteptate reacţii negative la plâns.

Până acum efectele benefice ale plânsului la om s-au investigat în ceea ce priveşte reducerea distresului şi influenţa comportamentului altora.

Efectele benefice ale plânsului au mai fost asociate cu reglarea emoţională (self- soothing) şi catharsis- ul.

Plânsul şi reglarea emoţională

Plânsul calmează?  

În ce condiţii şi pentru cine poate fi benefic sau din contră? 

Acestea sunt întrebările esenţiale privind plânsul la care s-au căutat răspunsuri.

Principala ipoteză este că plânsul serveşte funcţiilor de auto-calmare, dar că acest efect poate fi facilitat, atenuat sau complet neutralizat de mai mulţi factori externi moderatori (de exemplu, experienţa (dis)confortului indus de alţii).

Efectele plânsului depind de mai mulţi factori:

Ø Trăsături ale celui care plânge- personalitate (extraversia a corelat pozitiv cu calmarea în urma plânsului, pe când în cazul anumitor aspecte ale constiinciozităţii, efectul a fost opus)

Ø În domeniul clinic, simptomele depresive şi de anxietate, anhedonia şi alexitimia s-au dovedit a fi legate de starea afectivă post-plâns înrăutăţită

Deşi studiile sunt inconsistente încă, este important să se ţină seama de dovezile care arată că cei care prezintă o ameliorare a stării afective, de cele mai multe ori raportează ameliorarea dacă primesc confort (întelegere, alinare etc.) de la ceilalţi.

Prin urmare, orice beneficii ale dispoziţiei (cel puţin o mare parte a acestora) pot fi rezultatul primirii unui sprijin social.

Mai multe, mai jos.

Referinţe selective:

Mai multe, mai jos.

Referinţe:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8339540

Hasson O. (2009). Emotional tears as biological signals. Evol. Psychol.7 363–370

Trimble M. (2012). Why Humans Like to Cry. Tragedy, Evolution, and the Brain. Oxford: Oxford University Press

Vingerhoets A. J. J. M. (2013). Why Only Humans Weep: Unraveling the Mysteries of Tears. Oxford: Oxford University Press.doi:10.1093/acprof:oso/9780198570240.001.0001

Walter C. (2006). Thumbs, Toes, and Tears: and Other Traits That Make Us Human. New York: Walker & Company

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4035568/

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0191886996002644?via%3Dihub