Treceți la conținutul principal

.

.

Witzelsucht





Umorul este întotdeauna benefic pentru sănătate?De orice tip ar fi el? Răspunsul scurt este nuFiecare dintre noi cunoaştem probabil cel puţin o persoană care este pusă pe şotii, care este clown-ul grupului, care te face să râzi instantaneu cu lacrimi. "Glum" este posibil să fi fost cu scopul de a binedispune grupul printr- un râs ingenuu sau la cealaltă extremă, prin povestirea unor momente penibile, auto-depreciative, "de tot râsul" din viaţa persoanei înseşi în scop de a-şi amuza prietenii şi de a mări coeziunea grupului. În altă situaţie, umorul poate a fost util pentru a vedea "partea plină" a paharului, pentru detaşare într-o situaţie neplăcută, chiar adversă. Exemplele pot continua la nesfârşit. Poate chiar unii dintre voi, cititorilor, v-aţi aflaţi în astfel de r oluri. V-aţi gândit vreodată după ce aţi ieşit din "transă" unor astfel de momente amuzante ce se afla în spatele acelui comportament sau care a fost intenţia lui? Ei bine,
Despre stiluri (tipuri) de umor am mai scris pe blog. De asemenea despre umor şi sănătate Chiar si aici:http://newsletter.apsi.ro/2019/06/22/un-hohot-de-ras-tine-doctorul-la-distanta-sau-nu-depinde-de-umor/


Witzelsucht sau dependenţa de a glumi.
Da, se pare că există şi aşa ceva.. Când beneficiile simţului umorului se transformă în opusul ? Atunci când a glumi devine o compulsie, de exemplu.
Am scris în câteva articole deja despre patologia umorului. Acest articol este o continuare.

Într-un  studiu de caz este relatată povestea mai mult sau mai puţin anecdotică a unui cuplu în care el, timp de cinci ani, şi-a trezit soţia  în mijlocul nopţii ca să-i spună noile sale glume. Atunci când ea s-a plâns, el le-a scris acumulând 50 de pagini de jocuri de cuvinte şi glume pe care mai târziu, el le-a dezvăluit cercetătorilor.

Acest caz şi încă unul similar (vezi mai jos) au fost reprezentate de  pacienţi cu leziuni cerebrale frontale şi boli neurodegenerative.

Neuroştiinţa actuală sugerează că regiunile frontale ale creierului, în special partea dreaptă a creierului, par să joace un rol major în percepţia şi înţelegerea umorului. Persoanele cu leziuni pe lobul frontal drept al creierului încă percep jocurile absurde de cuvinte, dar nu pot aprecia glume mai complexe  sau pe cele nefamiliare, care sunt noi pentru ele.
Odată cu deteriorarea părţilor creierului implicate în auto-control, aceşti oameni îşi pierd capacitatea de a se opri din a glumi Astfel apare compulsia de a glumi.

Dependenţa de a glumi este o tulburare rară însă ea există.
Mai multe, sau mai detaliat în cazul acesta, mai jos.

Referinţe:

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Selfie

Social media este expresia exhibiționismului nostru. Imaginea și informațiile de pe de profil se schimbă frecvent parcă încercând o perfectizare absolută a momentului prezent. Mai vedem în viitor...  Poate că și dorința de a comunica într-o lume în care nimeni nu te ascultă (mergi la psiholog, psihoterapeut!) un conținut veridic într-o lume a fake-news-urilor și a anonimatului social (excepțiile fac influencerii, desigur) stă la baza acestui tfenomen. Peste decenii, poate va există cineva genial probabil dintr-un post post n post modernism care va explică ce ni se întâmpla acum dincolo de ”studiile” din psihologie absolut critice  cu convingerea că au dreptate. Un fapt clar este că sfera esteticii a ajuns să joace un rol din ce în ce mai important în lumea de astăzi, modelând fiecare aspect al culturii noastre contemporane și al vieții de zi cu zi, de la practicile noastre de consum, la modul în care folosim internetul și întregul stil de viață. Cuvântul anului din ...

Decizia

Vin uneori momentele Acelea .... Acelea, le ştim cu toţii.Pot fi chiar toate, de ce nu?  Atunci când sim ţi  nu ştiu ce în stomac şi devine şi mai clară relaţia dintre minte şi corp.  Atunci când luarea unei decizii se impune cu desăvârşire. Nu suportă amânare, fie şi subiectiv (de fapt, de cele mai multe ori mai întâi subiectiv). O răscruce nu de vânturi, ci de gânduri se prezintă în faţa ochilor  ş i a minţii, de fapt în faţa fiinţei pe de-a-ntregul. O răscruce cu toată ambivalenţa ei de 2 c ă i sau mai multe. Să rămâi pe loc sau să înaintezi şi-n ce fel ? Ce să faci ? Sa  î ncepi cu conceptualizarea  rămasului pe loc  şi  a  înaint ării  şi implica ţii sau s ă   r ă mai indiferent (la tine  însuți )? Acestea sunt întrebările.

Cine ești, cine sunt?

Rândurile de mai jos nu sunt propriu-zis despre (re)găsirea identităţii sau autocunoaştere deşi dacă vrei.... pot fi şi  despre asta. Pentru un timp oamenii fac parte constitutiv ă  din viața, din acțiunile, din gândurile, angoasele și euforiile, din liniștea și visurile tale.  Pentru același timp tu ești parte constitutivă din viața acelor oameni. Dacă timpurile voastre nu se sincronizează  atunci viețile voastre interioare coexstă.... un timp.  Dacă timpurile voastre se sincronizează  atunci viețile voastre interiare coexstă pentru un timp nelimitat, simultan cu căderile, cu zborurile, cu întoarcerile și abandonul temporar.  Ce rămâne totuși pe tărâmul rugos al amintirilor incerte și ele, poate la fel de incerte ca prezentul însuși? \