Sănătatea mintală, cercetare și fotografie

  Alb în fața ochilor. Frigul  îți limitează mișcările și-ți pune-n față orizontul.  Îți poți pune marile-ntreb ă ri dintotdeauna. Ce moment ți-ai găsit! O magmă albă fără contururi și înzăpezită acoperă lumea asta în care prieteniile încep cu un like și se termină înainte de a exista cu adevărat. Parc-ar fi inceputul lumii când  binele se contrazicea cu răul. Acum.... Te îndepărtezi de celălat când îi percepi meschinăria egoului inflamat care-și caută un interes propriu deghizat uneori în “binele” comunitar în orice acțiune, intenție, prietenie de conveniență. Sau poate ești și tu la fel. la fel. Ninge și e frig! Numai fulgii mai emană puritatea înjumătățită de monoxidul de carbon din aer și sobe. Totul pare altfel decât este acum. 

  D acă m-ai fi întrebat în urmă cu  câțiva  ani, în stilul interviurilor americane și nu numai, unde mă văd peste 10 ani, răspunsul meu simplu și onest ar fi fost “nicăieri” și nu din dramatism existențial, ci din impredictibilitatea viitorului în aceste vremuri, adică acele vremuri, atunci. Acum,la aceeași întrebare aș răspunde identic și nu din lipsa imaginației care cu modestie, recunosc că nu-mi lipsește, și nici dintr-un dramatism de ș uet cu iz de “drama queen”. Schimbările care se întâmplă cu o frecvența halucinantă pun în dificultatea unei aprecieri fidele și realiste ale viitorului. Dar că să nu divaghez prea mult, iată care este scopul acestui articol. Aflu, citind presă internațională despre existența unui oarecare ChatGPT care a stârnit furori în în universitățile australiene, newyorkeze și-n lumea academică (nu românească desigur sau nu încă) din lume. Care va să zică ChatGPT nu este un “oarecare” ci un insrument de scriere care știe să răspundă la orice.întrebare. 

    Ce faci acum c ploaie? Cândva scoteai la suprafață orizonturile. Acum nu mai ai ce, ploaie? Răstălmacesti trăirile? Cum găsești în mine ceva atât de greu de găsit? Rridici tristețile la rang înalt. După o conviețuire cu ele un pic, se transform ă  în nori albaștri  dincolo de tine. Acolo se creaz ă  tot ce nu a fost și poate va fi. Nu ești eternă, vei dispărea, dar numai un pic, ploaie. Nu ca oamenii, întâmplările, emoțiile. Între timp tresar la transparența ta unică. Știu că te vei întoarce. Vei fi rechemată de atunci când lumina soarelui va fi sufocantă. Totuși, cred că te vei întoarce singură, dar numai dacă vei pleca vreodată cu adevărat din atâtea nostalgii.