Punctualitatea

Nu comentez prea mult punctualitatea personală sau cât de mult am nevoie de punctualitate de la cei din jur şi nici n-am să-mi dezvălui trăsăturile de personalitate sau altceva, care ar conta mai mult sau mai puţin.

Nu testez imaginativitatea altcuiva prin a-l lăsa să mă aştepte şi apoi să îl întreb cum a petrecut timpul cât eu nu eram. 

Totuşi, acesta ar putea deveni un joc interesant, dar depinde cu cine.

Ca de cele mai multe ori, contextul activează emoţiile şi acţiunile şi poate ghida desfăşurarea unei situaţii până la capăt.

Am aflat că 8 a.m. poate însemna 9 a.m. şi că persoana aşteptată de un hol plin cu oameni vine într-un final. Acest lucru nu înseamnă că e şi disponibilă pentru că nu încetează să-i sune telefonul şi nici să răspundă la el.. Se mai întâmplă să varieze, îmbinând utilul (munca) cu plăcutul, un fel de multitasking.  

Brusc, devin puţin interesată de sănătatea în mediul ocupaţional.

Fenomenul a şteptării la cozi (se gândeşte cineva la reminiscenţele comuniste ca mine?) şi al efectului de ordine revine ca aici, însă cu o mică, dar tulburătoare schimbare: o persoană din rând dispare (ca în neant), pleacă, iar cei rămaşi se simt ca-ntr-o mişcare browniană şi derută.

- Mai vine sau nu mai vine? 

- O aşteptăm?

- Unde este persoana (care a plecat)? Eu înaintea/după ea eram..

Acestea au fost întrebările.

Bineînţeles că cei mai hotărâţi sau mai contrariaţi, eliberaţi de strânsoarea vreunei reguli de conduită socială cu greu impusa-n micul grup şi-au făcut loc inainte-n haosul creat.

Acesta a fost un alt experiment social spontan.