Treceți la conținutul principal

Like!

Ca prin magie!


Cum era atunci când erai copil? Îți place să-ți amintești sau poate nu (nu mă refer la cât de exact işi poate aminti cineva copilăria)? Poate mai eşti încă un copil şi nimeni nu te crede, poate chiar nici tu? 
Cum convieţuieşti cu ceea ce ai fost cândva? Mai aveţi acces unul la altul, tu, adultul la omul mic.... și viceversa? 
Vă înţelegeţi bine sau chiar vă amestecaţi?


Sper că nu te-au obosit aceste întrebări, iar dacă nu, poate găseşti vreun sens în a găsi răsuns. 

Copilul care am fost este un fel de alter-ego al meu din momentul prezent. Mi-este clar că fără a fi ce și cum am fost nu aș mai fi fost, ce truism! Dar nu o să scriu acum despre mine și nici despre copilăria mea, nu un monolog.
Este (și) despre tine acest articol.



Acest articol analizează cercetările asupra credințelor copiilor și adulților despre "fantezie” și despre tendința copiilor de a se implica în ceea ce se consideră a fi "gândirea magică".

De-a lungul impului, imaginația a fost privită ca o modalitate prin care copiii ar putea și ar dori să se elibereze de realitate și de la o anumită vârstă se credea că ar renunţa la fantezie și ar face față lumii reale.

Fantezie vs. realitate? Se pare că nu, mai degrabă fantezie şi realitate.

Din ce în ce mai mult, specialiştii în dezvoltarea copilului recunosc importanța imaginației și rolul pe care îl joacă în înțelegerea realității. Imaginația este necesară pentru a învăța despre oameni și evenimente pe care nu le experimentează în mod direct.

Ce vrei să (te) faci când vei fi mare? Ţi s-a adresat şi ţie această întrebare copil fiind?
(o alternativă cu mai mult sens şi mai de perspectivă a acestei întrebări ar fi “Ce probleme din jurul tău vrei să rezolvi când vei fi mare, însă aceasta ar fi o altă discuţie...)

Copiilor mici, imaginaţia şi fantezia le permit să reflecteze asupra viitorului, cum ar fi ceea ce vor să facă atunci când cresc. Imaginația este vitală pentru contemplarea realității şi nu se referă doar la acele lucruri pe care le considerăm a fi o simplă fantezie nerealistă.

Copiii mici sunt considerați adesea incapabili să diferențieze fantezia de realitate.
Ooo, adulţii le subestimează capacitatea de înţelegere pe care copiii şi-o dezvoltă.. cum? Şi cu ajutorul imaginaţiei.

Copilul din tine, adultul
"gândirea magică"

Cercetarea argumentează că nu există diferenţe fundamentale în capacitatea de a distinge fantezia de realitate intre copii şi  adulți. Atât copiii, cât și adulții se distrează în credințe fantastice și se angajează, de asemenea, în gândirea magică.
În trei experimente, a fost studiată capacitatea copiilor de 3-5-7 ani de a identifica exemple de încredere în magie și de scepticism față de magie. Rezultatele au arătat că unii copii mici au o poziție sceptică față de magie, mai multe detalii, în referinţe.

Eu sunt tu dar sunt tot eu

Cercetările arată că imaginația și jocul de rol (cu ajutorul imaginaţiei, cum altfel?) par să aibă un rol-cheie în a ajuta copiii să adopte perspectiva altcuiva, un pas către dezvoltarea empatiei. Există dovezi că imaginația și jocul de rol par să aibă un rol-cheie în a ajuta copiii să preia perspectiva altcuiva.

Deci

Cercetarea sistematică a arătat o serie de beneficii  ale angajamentului copiilor în jocurile “ca şi cum” de la vârste mici până la vârste de 6-7ani:
  • beneficii cognitive, cum ar fi dezvoltarea utilizării limbajului
  • conștiința gândurile personale pot fi diferite de cele ale altor persoane și că există o varietate de perspective asupra realităţii ("teoria  minții")
  • exprimarea atât a sentimentelor pozitive, cât și a celor negative
  • abilitatea de a integra emoția cu cunoașterea
Cum trăiam imaginativ la 5+ ani?
Şi cam aşa, exact cum a inceput și primul meu contact cu muzica clasică, reflectează eul meu actual:

Referințe selective:


https://www.researchgate.net/publication 298808903_Theory_of_Mind_and_Social_Behavior_Causal_Models_Tested_in_a_Longitudinal_Study


12945998_Children's_Fantasy_Play_and_Emoţional_Understanding

https://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Dukas
https://en.wikipedia.org/wiki/The_Sorcerer%27s_Apprentice_(Dukas)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rolul culorii în mediile pentru promovarea sănătății 1

  Sursa imaginii: https://www.pexels.com/photo/abstract-painting-1595649/ Puțină biologie… teoria fără de care practica nu ar fi posibilă Culoarea este o parte a prcesului percepției din mediul înconjurător în funcţie de diferenţele de lungimi de undă ale luminii. Culoarea este percepută de ochi și interpretată de creier. Perceperea culorii este un proces complicat care implică atributele sursei de lumină, textura suprafețelor și interpretări neurologice. Lumina se reflectă pe suprafețe și transmite un răspuns electrochimic la ochi, care se traduce în culoare în creier. Sunt suprafețe colorate diferite separate printr-un model diferit de semnale neuronale care sunt generate de receptorii de culoare din retina ochiului. Culoarea este un factor fundamental în designul de mediu. Oamenii consideră adesea răspunsul la culoare ca fiind instinctiv și simplu, dar implică o interacțiune foarte complexă între lumina, ochi și creier. Rolul culorii este important nu doar pentru că influenţează

Cine ești, cine sunt?

Rândurile de mai jos nu sunt propriu-zis despre (re)găsirea identităţii sau autocunoaştere deşi dacă vrei.... pot fi şi  despre asta. Pentru un timp oamenii fac parte constitutiv ă  din viața, din acțiunile, din gândurile, angoasele și euforiile, din liniștea și visurile tale.  Pentru același timp tu ești parte constitutivă din viața acelor oameni. Dacă timpurile voastre nu se sincronizează  atunci viețile voastre interioare coexstă.... un timp.  Dacă timpurile voastre se sincronizează  atunci viețile voastre interiare coexstă pentru un timp nelimitat, simultan cu căderile, cu zborurile, cu întoarcerile și abandonul temporar.  Ce rămâne totuși pe tărâmul rugos al amintirilor incerte și ele, poate la fel de incerte ca prezentul însuși? \

Decizia

Vin uneori momentele Acelea .... Acelea, le ştim cu toţii.Pot fi chiar toate, de ce nu?  Atunci când sim ţi  nu ştiu ce în stomac şi devine şi mai clară relaţia dintre minte şi corp.  Atunci când luarea unei decizii se impune cu desăvârşire. Nu suportă amânare, fie şi subiectiv (de fapt, de cele mai multe ori mai întâi subiectiv). O răscruce nu de vânturi, ci de gânduri se prezintă în faţa ochilor  ş i a minţii, de fapt în faţa fiinţei pe de-a-ntregul. O răscruce cu toată ambivalenţa ei de 2 c ă i sau mai multe. Să rămâi pe loc sau să înaintezi şi-n ce fel ? Ce să faci ? Sa  î ncepi cu conceptualizarea  rămasului pe loc  şi  a  înaint ării  şi implica ţii sau s ă   r ă mai indiferent (la tine  însuți )? Acestea sunt întrebările.