Din experienţa mundană de până
acum, nu prea multă, recunosc, am ajuns la o concluzie nedefinitivă. Există 2
categorii de oameni (să-mi fie scuzată simplificarea):
oamenii care vorbesc din
şi în citate sau cărţi şi cei care vorbesc după citate,
după ce au introiectat oarecum informaţia sau au uitat citatul, sau nu vor să fie acuzaţi de plagiat, nerostind ori
uitand numele autorului, tot cam acelaşi lucru fiind..
Unde sunt ei în ceea ce susţin,
care-i opinia lor? Cum formulezi cu propriile gânduri şi cuvinte mesajul? Ce adaugi sau elimini?
Eu nu aparţin niciunei
astfel de categorii. Eu vorbesc din mine şi după mine şi încerc să gândesc cu
mintea mea nerefuzând lectura, desigur.
Nu mă exprim din şi nici prin citate şi nici nu recomand, poate doar pentru exersarea memoriei..!
Nu mă exprim din şi nici prin citate şi nici nu recomand, poate doar pentru exersarea memoriei..!
Din nou, să-mi fie scuzată
aroganţa supremă poate şi prin lipsa
declarată de modele pe care să le consider semnificative, cu excepţia mea
însămi.
Pur şi simplu, cu mici excepţii unice deci irepetabile, nu-mi vine
nimic şi nimeni în minte acum.
**
Faptul că un eveniment te poate
schimba de tot şi ireversibil este documentat cu fineţe de domeniul
(psiho)traumatologiei.
Dar ce spun? Nici măcar
eveniment. Un pseudoeveniment, o înşiruire de evenimente în miniatură,
întâmplări “banale”.
Spui “ce contează? E nimic.”
Hmm, te schimbă şi forţa voinţei tale este anulată pentru un timp.
Gândeşti şi
nu te mai recunoşti. Priveşti şi te priveşti şi nu te mai trecunoşti. Treci pe
lângă, ignori şi nu te mai recunoşti. Eşti şi nu mai eşti.. tu.
Mai eşti?
Sigur că eşti. Eşti tu de
câteodată sau de rareori, instanţe contextuale ale tale, dar eşti tu deşi nu-ţi
vine să crezi.