Treceți la conținutul principal

Ce se intamplă in creier atunci când practici un sport extrem ?



A nu se înţelege că în fotografia de mai sus este ilustrat un sport extrem, chiar extrem.. sau depinde despre ce intensităţi vorbim şi despre cine este practicantul.
Adevarul este ca m-am aflat intr-o situatie similara,  reflectand astfel dupa un timp:

" Atunci când trăieşti o stare, abia după ce ai fost eliminat din carnea, din fibrele ei poţi să o numeşti. 
Doar când eşti la marginea şi nu în combustia ei poţi descrie detaşat şi obiectiv ce ţi s-a întâmplat (dacă, şi atunci). 
Totuşi, cu greu vei înţelege în ce fel ai avut impresia cu totul subiectivă că s-a întâmplat mai mult în două zile decât în viaţă ta de până atunci."
Acum.... 
Deci

Ce simţi atunci când practici un sport extrem ?
Ce simţi înainte şi ce după ?
Cunoşti pe cineva care practică aşa ceva ?
Ţi-ai pus vreodată astfel de întrebări în încercarea de a empatiza sau….  i-ai adresat vreodată astfel de întrebări ?

Sporturile extreme sunt explorate în mod tradiţional dintr-o perspectiva de asumare de riscuri care presupune adesea că participanţii nu simt frică .

Totusi,  s-a arătat că frica intensă a participanţilor de sporturi extreme a fost integrată şi experimentată ca un eveniment care ar putea fi constructiv şi semnificativ în viaţa lor. Astfel, potenţialul transformativ ar putea fi benefic sănătăţii.

Ce se întâmplă în creierul unor astfel de persoane (poate si- ntr- al tău)? Să fie doar chimie (de exemplu, eliberare de dopamine ) ?

Explicaţii în literatură de specialitate pentru căutătorii de senzaţii (sensation-seekers) au fost multe şi variate, de la o trăsătură de personalitate uneori patologică până la funcţionarea defectuoasă  a unei gene.
Mai de curând decat SCS a fost realizată o singură scală, numită "Căutarea impulsivă de senzații" - CIS (în cadrul Zuckerman and Kuhlman’s Personality Questionnaire - ZKPQ), care este o combinație de itemi care măsoară tendința de a acționa fără un plan preliminar și alte adaptări ale itemilor din SCS care verifică nevoia generală de excitare fără a se menționa interese sau activități specifice. (Zuckerman, 2001). CS și CIS au fost corelate semnificativ cu factorul "Căutare de noutate" (CN) din cadrul "Temperament and Character Inventory" a lui Cloninger (Zuckerman si Cloninger, 1996). Măsurarea CS și CN au arătat legături puternice ale acestora cu comportamentul antisocial, personalitatea antisocială și abuzul de substanțe (Zuckerman si Cloninger, 1996). Finn și colab. (2000) și Finn (2002) definesc un factor numit căutare de excitație (excitement seeking), care se manifestă prin emoții pozitive atunci când persoana se află în situații unde activitățile sunt mai puțin predictibile și unde există oportunități pentru angajarea în anumite activități apetitive cum ar fi activități sexuale (flirt, contact sexual), consum de alcool sau droguri și activități sociale care sunt puțin predictibile. Căutarea de excitație este echivalentă combinației dintre factorii Dezinhibiție și Susceptibilitate la plictiseală și a fost asociat mai mult decât ceilalți factori din SCS cu consumul de alcool


Ce spunea Marvin Zuckerman , unul dintre părinţii moderni ai teoriei căutării de senzaţii ?



https://www.sciencedaily.com/releases/2016/04/160405182931.html

https://www.weforum.org/agenda/2016/07/this-is-what-happens-in-your-brain-when-you-take-a-risk/utm_content=buffer6a344&utm_medium=social&utm_source=twitter.com&utm_campaign=buffer 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rolul culorii în mediile pentru promovarea sănătății 1

  Puțină biologie… teoria fără de care practica nu ar fi posibilă Culoarea este o parte a prcesului percepției din mediul înconjurător în funcţie de diferenţele de lungimi de undă ale luminii. Culoarea este percepută de ochi și interpretată de creier. Perceperea culorii este un proces complicat care implică atributele sursei de lumină, textura suprafețelor și interpretări neurologice. Lumina se reflectă pe suprafețe și transmite un răspuns electrochimic la ochi, care se traduce în culoare în creier. Sunt suprafețe colorate diferite separate printr-un model diferit de semnale neuronale care sunt generate de receptorii de culoare din retina ochiului. Culoarea este un factor fundamental în designul de mediu.  Oamenii consideră adesea răspunsul la culoare ca fiind instinctiv și simplu, dar implică o interacțiune foarte complexă între lumina, ochi și creier. Rolul culorii este important nu doar pentru că influenţează aspectele estetice şi tehnice alemediilor create de om, dar afect...

Cum vezi? Astigmatismul miopic

Astigmatismul este o afecțiune cauzată de defecte subtile în modul în care ochiul tău curbează lumina (un proces numit refracție) care trece la retină, zona sensibilă la lumină din spatele globului ocular. Nervul optic transmite impulsurile nervoase de la retină la creier, care le traduce în vedere. Dacă vederea funcționează corect, corneea și cristalinul din spatele acesteia refractează lumina în retină. Din păcate, imperfecțiunile în curbura corneei sau a cristalinului (sau ambele) pot împiedica focalizarea corectă a imaginilor pe retină. Creierul percepe aceste tulburări oculare ca imagini neclare sau distorsionate. Cercetările sugerează că astigmatismul este cel mai frecvent tip de eroare de refracție atât la copii, cât și la adulții din întreaga lume. Simptome: Simptomele astigmatismului pot include: Vedere încețoșată sau distorsionată( dublă/ neclară) Oboseala ochilor Dureri de cap  vedere dificiă noaptea Oamenii pot avea astigmatism împreună cu alte erori de refracție, cum ...

Auto-terapia

  Intervențiile de sănătate mintală auto-dirijate sunt mai frecvente decât ați putea crede. Multe persoane  folosesc aplicații, cărți și alte strategii de autoajutorare pentru a-și găsi calea către o sănătate mintală mai bună. Este bine sau nu? Nu exist ă un răspuns univoc.  Uneori există acuzații de pseudo-practică..  Dacă ești interesat/ ă , poți parcurge acest articol. autoterapia este o intervenție psihologică informală oferită de tine însuți, fără aportul unui psihoterapeut instruit. Terapia formală a sănătății mintale, sau psihoterapia, se bazează pe relația profesional-client. Această relație este esențială pentru procesul terapeutic și, desigur, lipsesc intervențiile auto-dirijate. Este acesta un factor care ar putea face ca autoterapia să fie ineficient ă . Nu chiar, dar s ă vedem. ceea ce numim autoterapie nu este sinonim sau un înlocuitor pentru psihoterapie. Cu toate acestea, ar putea fi o completare excelentă pentru sprijinul profesional. Tehnici/instr...