Atunci când aud despre iertare, probabil că mulți oamenilor se gândesc la religie, la întrebări biblice și posibile penitențe. Poate că și tu faci asta cel puțin ca o primă reacție.
Îți propun prin acest articol să privești diferit conceptul de iertare.
Cercetările privind iertarea au identificat câțiva factori cheie care influențează probabilitatea unei persoane de a ierta, inclusiv:
gradul de agreabilitate,
stabilitatea emoțională și
înclinația spirituală sau religioasă
Iertarea este un proces complex care implică reîncadrare, judecată, umilință și negociere, conducând în cele din urmă la un nou sentiment de conștientizare. Iertarea nu este același lucru cu reconcilierea, tolerarea comportamentului infractorului sau uitarea nedreptății.
Capitolul Forgiveness and Mental Health” raportează o analiză de deceniu a studiilor efectuate pentru a investiga relația dintre iertare și sănătatea mintală. Efectele benefice ale iertării în rândul victimelor infracțiunilor sunt rezumate în conformitate cu patru propuneri:
(1) Neiertarea este o reacție de stres legată de sănătatea mintală precară,
(2) Iertarea este o strategie de coping legată de îmbunătățirea sănătății mintale,
(3) Diferențele individuale moderează impactul iertării asupra sănătății și
(4) stările psihologice mediază impactul iertării asupra sănătății.
În plus, făptuitorii de infracțiuni care caută și primesc iertare, precum și autorii care se iartă pe ei înșiși se confruntă cu o sănătate mintală mai bună.
Iertarea ca terapie
Decizia de a depăși durerea care a fost provocată de o altă persoană presupune
renunțarea la mânie, resentimente, rușine și alte emoții asociate cu o nedreptate, chiar dacă sunt sentimente rezonabile. Tratarea infractorului cu compasiune, chiar dacă nu are dreptul la aceasta. Reconciliere (repararea sau revenirea la o relație). Uitând de nedreptate. Susținerea sau scuzarea comportamentului infractorului. Acordarea milei legale infractorului. „Dă drumul”, dar dorind să se răzbune.
Și totuși....
A face victima ce a fost maltrată să ierte persoana care a impus maltratarea nu este întotdeauna terapia potrivită, la fel cum penicilina nu este întotdeauna tratamentul potrivit pentru o afectiune fizică. Ea ridică în mod specific întrebări despre
ce terapeuți ai iertării consideră iertarea,
despre procedura prientru iertare și
despre ce pacienți ar trebui îndemnați să folosească acest mijloc de rezolvare a problemei în viața lor, mai degrabă decât altul.
S-a arătat că nu toți pacienții care sunt tratați cu penicilină primesc neapărat tratamentul care ar trebui să li se administreze. În plus, există limite similare pentru utilizarea terapiei de iertare.
Se propune ca acesta să fie folosită întotdeauna cu grija adecvată pentru acele limite.
Concluzii
Iertarea este o strategie de coping asociată cu îmbunătățirea sănătății mintale în rândul victimelor.
Dovezile empirice susțin aplicarea iertării ca mecanism de promovare a sănătății mintale mai bune în rândul victimelor și autorilor de vătămări interpersonale.
Să privim, totuși, subiectul cu scepticism.
Referințe:
https://link.springer.com/chapter/10.1007/978-94-017-9993-5_6
https://journals.sagepub.com/doi/10.1111/1467-8721.00147
https://academic.oup.com/book/32527/chapter-abstract/270278180?redirectedFrom=fulltext