Dragoste de pe Podul Grant
Am plecat de-acasă cu promisiunea ploii, dar fără umbrelă. Începusem să-mi imaginez deja picăturile mari și transparente rostogolindu-se pe geamuri, dar nu și pe trupul meu. Am așteptat cât am așteptat, dar nu prea mult pentru că mi-am adus aminte de o credința interioară: „Nu te aştepta la nimic!” Încerc.Adevărul este că nu exista niciun semn exterior al unei viitoare ploi. Doar o prognoză meteo nereuşita care nici nu prea mai avea răsunet în mintea mea și care a dispărut complet când am ajuns în taxi. Aici m-au străbătut niște valuri de căldura și curenţi mai ceva ca-n Sahara. N-am să insist pe faptul că m-a tras curentul pentru că niciun efect negativ al curentului nu este documentat de specialişti. Pe cele două geamuri din faţă și alte orificii ale vehiculului aveam acces la o climă dintr-o regiune exotică fără a pleca într-o adevărata călătorie. Așa, printre păsări, claxoane, unde radio (nici nu mai discut despre asta) și promițătoare raze solare ajung pe Podul Gr...