Treceți la conținutul principal

Like!

Parestezia





Parestezia este o afecțiune caracterizată printr-o percepție modificată a sensibilității la diferiți stimuli senzoriali (stimuli termici, tactili, medicamente pentru durere, vibrații), în timp ce durata și locația sunt aceleași. Termenul “parestezie” include un disconfort subiectiv, o senzație constantă elementară (furnicături, înțepături, gâdilat, mâncărime, amorțeală, etc.) în absența stimulării.
În mod obișnuit, cauza se regăsește în prezența unor modificări de diferite tipuri, care interferează cu funcționarea sistemului nervos (atât central, cât și periferic).
Este definită ca o senzație anormală a corpului, cum ar fi amorțeală, furnicături sau arsuri. Aceste senzații pot fi resimțite în degete, mâini sau picioare. În funcție de cauză, senzația de parestezie poate fi de scurtă durată și poate să dispară rapid, cum ar fi atunci când apare datorită hiperventilației, atacului de panica.

Unele persoane pot prezenta parestezii cronice. Acesta este, de obicei, un simptom al condițiilor severe de bază.

Parestezia cronică este adesea un simptom al unei boli neurologice sau tulburări nervoase traumatice. Parestezia poate fi cauzată de tulburări care afectează sistemul nervos central, cum ar fi accidentul vascular cerebral și atacurile ischemice tranzitorii (mini-strokes), scleroza multiplă, mielita transversală și encefalita. O tumoare sau o leziune vasculară presată împotriva creierului sau măduvei spinării poate provoca, de asemenea, parestezii. Sindroamele de blocare a nervilor, cum ar fi sindromul de tunel carpian, pot afecta nervii periferici și pot provoca parestezii însoțite de durere.

Simptomele paresteziei

Interesant, parestezia în sine este ceva care poate fi considerat un simptom al anumitor condiții. Lipsa uneia dintre condițiile menționate în acest articol nu înseamnă neapărat că o persoană nu se confruntă cu un anumit nivel de parestezie. În plus, parestezia pe care o persoană o trăiește poate fi cronică sau tranzitorie. Atunci când parestezia este cauzată de o anumită afecțiune, simptome suplimentare ar putea deveni o parte din experiența persoanei, legate de cauzele care stau la baza acesteia. Simptomele paresteziei pot include:
Pruritul
furnicătură
dizartria
Amorţeală
Atrofia musculară
Dismetria oculară
Sindromul „picioarelor nelinistite”
etc.


Tratamentul paresteziei

depinde de diagnosticarea exactă a cauzei care stă la baza acesteia. Pentru persoanele cu membrele parestezice, restaurarea circulației prin exercițiile prin întinderea sau contractarea membrelor pot să disipeze rapid furnicăturile și senzațiile de amorțeală. Dacă parestezia se datorează unei boli cronice, cum ar fi diabetul sau apare ca o complicație a unor tratamente precum chimioterapia, majoritatea tratamentelor au ca scop ameliorarea simptomelor persoanei. Medicamentele antiinflamatorii, cum ar fi ibuprofenul sau aspirina, sunt recomandate dacă simptomele persoanei sunt ușoare.

Persoanele cu parestezie mai dificilă pot fi administrate medicamente antidepresive, cum ar fi amitriptilina. Medicamentele antidepresive prescrise pentru parestezii se administrează la o doză mult mai mică decât sunt pentru ameliorarea depresiei. Medicamentele se crede că ajută la modificarea percepției persoanei despre durere. Dacă parestezia unei persoane este mai severă, pot fi prescrise derivați de opiu cum ar fi codeină. Începând cu anul 1998, sunt efectuate studii pentru a determina dacă tratamentul cu factorul de creștere a nervului uman va fi eficient în regenerarea nervilor deteriorați.

Există, de asemenea, un număr de tratamente alternative disponibile pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor paresteziei. Terapia nutritivă poate include suplimente de vitamine complexe B, în special vitamina B12. Suplimentarea cu vitamine este ceva care ar trebui urmărit cu prudență; cu toate acestea, deoarece o supradoză de vitamina B6, de exemplu, este una dintre cauzele paresteziei. Persoanele care suferă de parestezii ar trebui să evite consumul de alcool.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rolul culorii în mediile pentru promovarea sănătății 1

  Sursa imaginii: https://www.pexels.com/photo/abstract-painting-1595649/ Puțină biologie… teoria fără de care practica nu ar fi posibilă Culoarea este o parte a prcesului percepției din mediul înconjurător în funcţie de diferenţele de lungimi de undă ale luminii. Culoarea este percepută de ochi și interpretată de creier. Perceperea culorii este un proces complicat care implică atributele sursei de lumină, textura suprafețelor și interpretări neurologice. Lumina se reflectă pe suprafețe și transmite un răspuns electrochimic la ochi, care se traduce în culoare în creier. Sunt suprafețe colorate diferite separate printr-un model diferit de semnale neuronale care sunt generate de receptorii de culoare din retina ochiului. Culoarea este un factor fundamental în designul de mediu. Oamenii consideră adesea răspunsul la culoare ca fiind instinctiv și simplu, dar implică o interacțiune foarte complexă între lumina, ochi și creier. Rolul culorii este important nu doar pentru că influenţează

Cine ești, cine sunt?

Rândurile de mai jos nu sunt propriu-zis despre (re)găsirea identităţii sau autocunoaştere deşi dacă vrei.... pot fi şi  despre asta. Pentru un timp oamenii fac parte constitutiv ă  din viața, din acțiunile, din gândurile, angoasele și euforiile, din liniștea și visurile tale.  Pentru același timp tu ești parte constitutivă din viața acelor oameni. Dacă timpurile voastre nu se sincronizează  atunci viețile voastre interioare coexstă.... un timp.  Dacă timpurile voastre se sincronizează  atunci viețile voastre interiare coexstă pentru un timp nelimitat, simultan cu căderile, cu zborurile, cu întoarcerile și abandonul temporar.  Ce rămâne totuși pe tărâmul rugos al amintirilor incerte și ele, poate la fel de incerte ca prezentul însuși? \

Decizia

Vin uneori momentele Acelea .... Acelea, le ştim cu toţii.Pot fi chiar toate, de ce nu?  Atunci când sim ţi  nu ştiu ce în stomac şi devine şi mai clară relaţia dintre minte şi corp.  Atunci când luarea unei decizii se impune cu desăvârşire. Nu suportă amânare, fie şi subiectiv (de fapt, de cele mai multe ori mai întâi subiectiv). O răscruce nu de vânturi, ci de gânduri se prezintă în faţa ochilor  ş i a minţii, de fapt în faţa fiinţei pe de-a-ntregul. O răscruce cu toată ambivalenţa ei de 2 c ă i sau mai multe. Să rămâi pe loc sau să înaintezi şi-n ce fel ? Ce să faci ? Sa  î ncepi cu conceptualizarea  rămasului pe loc  şi  a  înaint ării  şi implica ţii sau s ă   r ă mai indiferent (la tine  însuți )? Acestea sunt întrebările.