Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2019

Like!

Acasă şi un fel de acasă

Am călătorit mai mult mental decât fizic prin vârtejul timpilor. M-am agăţat de prezent ca să nu mă lase să alunec prea adânc şi pentru prea mult timp în trecut, nici măcar cel apropiat. Să îmi fie siguranţă dacă am să cad pe-acolo printr-o baltă sau dacă voi fi trasa ca-n filmele cu fantome. Sau daca o să mă orbească şi ademenească vreun far luminiscent, vreo himeră prin trecut. În călătoria asta de, un într-un singur moment, persoană. M-am desprins, nu fără  părere de rău  şi am mers mai departe. Am cântărit lumina în toate fazele ei  şi sensurile ei. Am numărat-o în lumeni, i-am simţit consistenţa şi mi-am trecut-o prin celulele pielii. În general, ne-am înţeles bine.  M-am reimprietenit cu umbra.  Cred cam luat cu mine exact cât am avut nevoie din ambele.Am respirat printre flori, frunze şi pereţi .

Cine ești, cine sunt?

Rândurile de mai jos nu sunt propriu-zis despre (re)găsirea identităţii sau autocunoaştere deşi dacă vrei.... pot fi şi  despre asta. Pentru un timp oamenii fac parte constitutiv ă  din viața, din acțiunile, din gândurile, angoasele și euforiile, din liniștea și visurile tale.  Pentru același timp tu ești parte constitutivă din viața acelor oameni. Dacă timpurile voastre nu se sincronizează  atunci viețile voastre interioare coexstă.... un timp.  Dacă timpurile voastre se sincronizează  atunci viețile voastre interiare coexstă pentru un timp nelimitat, simultan cu căderile, cu zborurile, cu întoarcerile și abandonul temporar.  Ce rămâne totuși pe tărâmul rugos al amintirilor incerte și ele, poate la fel de incerte ca prezentul însuși? \