Trăim într-un amalgam informaţional, o avalanşă a noutăţilor, extremelor, a excepţionalului, cu sens pozitiv sau negativ.
Excepţionalitatea promovată de exemplu, de mass-media este noua normalitate (orice o mai fi însemnând normalitate, da).
A nu fi excepţional înseamnă a fi comun. A fi comun înseamnă a nu fi special, cel mai bun, chiar mediocru (o etichetă teribilă în cultura contemporană).
Există cursuri şi ateliere de “dezvoltare personală” care asumă că te învaţă să fii cu fiecare moment mai aproape de Cea Mai Bună Variantă a Ta, să fii excepţional, dar numai după ce ţi-ai recunoscut tot ce tu şi poate şi ceilalţi cred că…. nu funcţionează la tine.. şi trebuie să schimbi pentru a îndeplini aşteptări.
Mai ştii ale cui sunt aşteptările aşteptate? Ajungi să crezi că trebuie neapărat să schimbi ceea ce eşti (nu să accepţi) ca să fii.. acceptat.
Mai jos se află varianta mea a sensului cuvântului excepţional, unul dintre sensuri, desigur.
Acest verde nuanţat care-mi inundă retina împreună cu aerul răcoros şi sunetele care-mi umplu plămânii şi timpanul înseamnă pentru mine excepţional!
Te rog, nu mă acuza de extrasenzorialitate sau de poetizare patetică sau o poţi face dacă vrei.
Ce înseamnă pentru tine excepţional şi cât de multă nevoie ai de excepţional în viaţa ta? Poate relativizezi şi tu asemănător cu mine? Sau altfel?